ASFALT DE MOLDOVA – Muzeul “Memoria” din Vărvăreuca

Reportaj Moldova 1

2% pentru Basarabia

Ce este sistemul 2%?
Este o modalitate simplă prin care contribuabilii persoane fizice din România pot direcţiona 2% din impozitul pe venit către o organizaţie non-guvernamentală.

Poţi alege să susţii acţiunile din cadrul campaniei de informare “Basarabia pământ românesc” cu 2% din impozitul pe venit sau să dai aceşti bani în continuare la bugetul de stat (politicienilor).

Cum se face?
1. Completezi formularul 230 cu datele tale de identificare, data şi semnătura.

2. Depui forumularul completat la registratura Administraţiei Financiare de care aparţii (în funcţie de domiciliul din buletin) sau îl trimiţi printr-o scrisoare recomandată către Administraţia Financiară, până pe 15 mai 2010.

Atât.

Cu câţi bani ajut?
Ajuţi cu 2% din cei 16% pe care ţi-i ia statul anual din venitul tău. Un salariu mediu aduce cam 50 RON la bugetul campaniei.

Ce se va întâmpla cu banii?
În funcţie de data în care banii vor intra in contul Institutul Fraţii Golescu (asociaţia parteneră pentru acest program) şi de suma totală strânsă, banii vor fi folosiţi pentru organizarea de concerte , promovare stradală şi distribuirea de materiale de informare a elevilor din mai multe licee, de pe o parte şi cealaltă a Prutului. La sfârşitul anului fiscal / în momentul în care banii direcţionaţi de voi vor intra în contul nostru vom face publice suma totală strânsă şi pe ce au fost cheltuiţi banii.

REZULTATELE CAMPANIEI 2% PENTRU BASARABIA ÎN 2009:
Până în februarie 2010 am primit de la administraţiile financiare 1400 de lei din programul 2% pe 2009.
Am luat decizia de a folosi aceşti bani pentru consolidarea muzeului ostaşilor români din satul Varvareuca (Floreşti, Basarabia). Fondatorul muzeului, Victor Ţibrigan, a cerut ajutor şi din partea instituţiilor abilitate din România, iar răspunsul a fost unul tipic pentru nesimţirea funcţionarului român: “Da’ ce, te-am pus noi să faci muzeu?”. Mulţumită oamenilor care au ajutat anul trecut, vom putea să ajutăm acest muzeu să continue să existe, lucrările de reparaţie urmând a începe în luna mai.

Sursa: Noii Golani Blog

Reportaj FlorTv 01.12.2009

1 DECEMBRIE ROMANIA MARCHEAZA SARBATOAREA NATIONALA.MOMENTELE ISTORICE ALE ZILEI MARII UNIRI SUNT REFLECTATE IN EXPONATELE MUZEULUI ,,MEMORIA.UN ROMAN DE PESTE PRUT SI-A TRANSFORMAT CASA IN MUZEU SI A ANALTAT IN CURTE O TROITA IN MEMORIA OSTASILOR ROMANI.MUZEUL A FOST FONDAT DE CATRE VICTOR TIBRIGAN,IN COMUNA VARVAREUCA,IN ANUL 2000.ACUM 2 ANI DE LA CAMINUL CULTURAL DIN SAT A ADUS PRIMELE EXPONATE.DE LA OFICIUL PENTRU CULTUL EROILOR DIN BUCURESTI A FACUT ROST DE LISTA OSTASILOR ROMANI CAZUTI IN LUPTELE DE LA VARVAREUCA,PE MOVILA BORTOASA IN AL 2 RAZBOI MONDIAL NUMELE CARORA SUNT INCRUSTATE PE O PIATRA FUNERARA LA INTRAREA IN CURTEA TARANULUI DIN VARVAREUCA CARE E PROTEJATA DE O TROITA ADUSA DIN MARAMURES.ZECI DE HARTI,DOCUMENTE SI FOTOGRAFII,TUNICI SI UNIFORME MILITARE,ARME DE LUPTA AU IMPLUT CASA LUI VICTOR TIBRIGAN.SI-A LASAT PENTRU TRAI NUMAI O ODAITA AMENAJATA CU UN ARAGAZ SI UN PAT PE CARE STAU CULCATE O VECHE CHITARA SI UN FLUIER.SUB STRESINA CASEI VICTOR TIBRIGAN SUNT ARBORATE DRAPELELE ROMANIEI SI UNIUNII EUROPENE.IN ANUL 1982 EL A FOST LA PODUL DE FLORI UNDE COLOANA DE BASARABENI S-A INTILNIT CU DELEGATIA ROMANA SI-AU FACUT SCHIMB CU TRICOLORUL CARE A FOST INMINAT DIN PARTEA ORASULUI IASI.PINA IN PREZENT ACEST DRAPEL SE AFLA IN INCINTA ACESTUI MUZEU.ULTIMA OARA TRICOLORUL A FOST DUS LA ULTIMUL DRUM AL POETULUI GRIGORE VIERU.ISTORIA O FAC INVINGATORII.NOI INSA AVEM MEMORIA,CEA CARE NE VA AJUTA SA INTELEGEM TRECUTUL AL REALITATII BASARABENE.

Un patriot adevărat

Pe malul drept al râului Răut, vizavi de or. Floreşti, aşezat pe malul stâng e situat un sat vechi, frumos şi curat, cu oameni harnici, buni gospodari. Mulţi dintre ei au ajuns să fie specialişti în diferite domenii, alţii au făcut sau fac carieră politică.

Mulţi vărvăreni nu ştiu prin ce încercări au trecut strămoşii lor: războaie, deportări, foamete organizată de „eliberatori”, arestări…

Dar satul a rezistat, el trăieşte, munceşte. Între aceşti oameni trăieşte un om de rând, josuţ de statură, modest, cu chip blând, dar cu un suflet şi o mare cumsecădenie, curajos – un adevărat patriot al neamului nostru românesc. Îl vedeam de multe ori la muzeul din Floreşti, la diferite manifestări, la mitingurile foştilor deportaţi, la întâlnirii cu liderii partidelor etc. Acesta este domnul Victor Ţîbrigan. Dacă am avea mai mulţi oameni ca el, am avea şi un alt destin.

În 2000 dumnealui din propria iniţiativă, a instalat un monument  închinat eroilor români pe moşia satului, la vreo 6-8 km, unde era cândva un loc pitoresc, aproape de un iaz. Acolo, pe timpul războiului, a staţionat un batalion de ostaşi români. Ei nu aveau apă şi au fost nevoiţi să sape o fântână aproape de acel iaz. Băştinaşii de-atunci au numit-o „Fântâna eroilor”.

Datorită dlui Ţîbrigan e înveşnicită memoria ostaşilor români de pretutindeni, inclusiv a românilor basarabeni, care au murit ca eroi, apărând acest colţişor de Ţară.

Dl. Ţîbrigan a adunat materiale despre război, a făcut legătura cu Departamentul Românilor de Pretutindeni din România, l-au ajutat şi consătenii să adune diferite exponate. Dumnealui a făcut un lucru important , ca generaţiile care vin să cunoască adevărul despre neamul nostru românesc, a fondat un muzeu al eroilor români în propria casă.

La 25 octombrie 2008, în Vărvăreuca a avut loc un alt eveniment semnificativ: a fost sfinţit acest muzeu al eroilor de către preotul din sat. A avut loc şi o masă de pomenire. (Am aflat că dl. Ţîbrigan, pentru ca să poată duce lucrul la bun sfârşit, a împrumutat o mie de lei.) A fost sfinţit şi monumentul din lemn de stejar din faţa casei-muzeu, înălţat frumos, care a fost donat de către preotul Borza din Ardeal.

Mitingul a fost deschis de către însuşi dl. Ţîbrigan, care a povestit despre munca sa, despre evenimentele istorice, despre ajutorul unor săteni, mulţumindu-i lui Dumnezeu că l-a ajutat să întemeieze acest muzeu.

Cu părere de rău însă, nimeni dintre invitaţii de la Chişinău nu s-a aflat în acea zi printre noi. Pe lângă ajutorul material, fără de care nu poate face faţă situaţiei, dl. Ţîbrigan are nevoie şi de susţinere morală, de multă încurajare. Nu prin vorbe, dar prin fapte demeonstrează dl. Ţîbrigan că este un adevărat patriot, dar nu aşa cum a procedat Roşca şi cu adepţii lui, care niciodată nu s-au gândit la soarta poporului, ci numai au avut grijă să se aleagă cu posturi, să se îmbogăţească. Ei au minţit, au manipulat, apoi au trădat interesele poporului, unindu-se cu comuniştii, susţinându-l pe Voronin.

Un alt jurnalist ticălos, M. Conţiu, în fiecare număr al ziarului „Moldova suverană” îl laudă pe Voronin şi îi urăşte de moarte pe democraţi, mai ales pe tinerii lideri. El încearcă să ne convingă că Voronin a aprit corupţia, a „întors” mănăstirile şi bisericile. Minciuni gogonate.

Oare M. Conţiu nu ştie câţi preoţi şi călugări au omorât comunştii bolşevici-leninişti-stalinişti?! Oare nu ei au trensformat mănăstirile şi bisericile în grajduri, cluburi, depozite?! Oare nu ei au deportat sute de mii de oameni nevinovaţi?! Pe seama religiei şi a deportărilor fac carieră politică.

Am urmărit la televizor cum a fost sărbătorit scriitorul nostru Ion Druţă. Fără îndoială, operele dumnealui sunt îndrăgite şi căutate de cititor.

Eram astă-vară la Bucureşti. La o staţie de troleibuz am întrebat-o pe doamnă cum să ajung în centru. Dânsa m-a îmbrăţişat, întrebându-mă dacă sunt basarabeancă.

-         M-aţi cunoscut după accent?, i-am răspuns cu o întrebare.

-         Să ştiţi, doamnă, că am un deosebit respect pentru basarabeni, a spus ea.

Până când a sosit troleibuzul, am reuşit să vorbim puţin. Mi-a dat telefonul şi adresa şi m-a invitat la ea. Mi-a mai spus că e pe de-a dreptul impresionată de opera lui Druţă, mai ales de „Povara bunătăţii noastre”, adăugând mâhnită că nu pricepe cum de un scriitor care a scris atât de frumos şi cu atâta durere declară că limba noastră este „moldovenească”.

Nu pricep de ce în seara omagierii domnia sa vorbea cu atâta patos despre cântecul „Sveşcenaia voina”, câtec ce i-a încurajat pe „eliberatori” la noi cuceriri, la „eliberarea” popoarelor, pentru ca să le subjuge. Iar când vorbea despre romanţa lui O. Goga „De ce m-aţi dus de lângă voi”, mi-am amintit cum în Siberia cântam şi noi sau recitam:

„La noi sunt codri verzi de brad/ Şi câmpuri de mătasă,/La noi atâţia fluturi sunt/Şi-atâta jale-n casă!/La noi nevestele plângând/Sporesc pe fus fuiorul/Şi-mbrăţişându-şi jalea plâng/Şi tata şi feciorul”.

Cutremurătoarele versuri ale marelui poet român O. Goga, ale poetului nostru, ne aminteau acolo, în neagra străinătate, de meleagul nostru, alimentându-ne speranţa că ne vom întoarce cândva acasă.

Ion Druţă recunoaşte că de dincolo de Prut au venit cântecele pe care le-am cântat şi le cântăm. Desigur că şi dumnealui, şi E. Doga merită slavă şi premii, dar depinde de la cine sunt aceste premii, cu ce scop li s-au oferit. Ei au trebuit să ţină cont că li se oferă aceste sume imense în timp ce poporul mare de foame, iar la iarna care vine va muri şi de frig. Să iei pâinea de la gura flămânzilor este neomeneşte. Comuniştii folosesc numele vestiţilor oameni în campania electorală. Oare pentru un milion de lei să fii gata să-i slăveşti pe comunişti?!

Scriitorul rus N. Cernâşevski scria: „Poetom mojeşi’ tî ne bât’, a grajdaninom bât’ obeazan!”( „Poet ai putea să nu fii, dar cetăţean să fii eşti obligat”).

Trăind ani în şir la Moscova, aceşti domni ar trebui să cunoască despre asta, să se pătrundă de milă faţă de compatrioţii lor din Republica Moldova, care au suferit de pe urma lipsurilor, descriminării, a secetelor mari, a inundaţiilor…

Îi îndemn pe liderii şi businessmenii bogaţi să-şi manifeste patriotismul nu prin vorbe goale, ci prin fapte concrete, aşa cum a procedat dl. Victor Ţîbrigan din Vărvăreuca, Floreşti, care are încă mult de muncit, ca muzeul să ajungă o avere publică. Domnul să-l ajute.

Elena ŞOIMU-POSTOLACHI

fostă deportată (1941-1958), Floreşti

Sursa: Ziarul „Timpul”,

VINERI, 14 NOIEMBRIE 2008,

NR. 989

(Fotoreportaj) Eminescu şi Ziua Eroilor Români – cenzuraţi de Ispas

Pe 28 mai este Ziua Eroilor – sărbătoare naţională a poporului român. Cu această ocazie, am primit un text de la Nicolae Ţîbrigan, nepotul lui Victor Ţîbrigan, un om cu suflet mare care, din propria iniţiativă, dar constrâns de împrejurări, a ridicat un Muzeu al Ostaşului Român în propria casă şi un monument în propria curte. În timp ce, în mijlocul localităţii, se înalţă falnic un Monument al Ostaşului Sovietic, pentru acest monument al Ostaşului Român nu s-a găsit loc, ba mai mult, el a fost scos dintr-o instituţie publică. Citiţi detalii mai jos.

Motto: Demnitatea nu este o atitudine agresivă, de tiranie a eului propriu. Dimpotrivă, este o condiţie etică, pentru a ne apăra convingerile proprii. (Dimitrie Gusti)

De fiecare dată, când trec prin oraşul natal, simt o tristeţe inexplicabilă. Oare propria-mi casă mi-a devenit străină? Nu îmi pot da seama. Mă doare însă nedreptatea istoriei abătută asupra românilor din Basarabia, unde tot ceea ce este românesc este ostracizat. În încercarea de a găsi o explicaţie, am hotărât să trec pe la Muzeul de Istorie din Floreşti, sperând că măcar acolo voi găsi câteva frânturi de adevăr, dar n-a fost să fie aşa. Odată intrat, am dat peste un panou cu poze ale foştilor activişti de partid din „trecutul glorios” al comunismului. Am rămas perplex. Nu-mi venea să cred ochilor… Eram gata să plec. Din fericire, a venit doamna muzeograf care parcă îmi citise gândurile. Mi-a explicat: “Aşa au zis cei de la secţia de cultură”.

„Bine…” am zis eu indignat, realizând în acel moment la ce fel de umilinţe sunt supuşi oamenii de acolo.

”De la Roma venim, din Dacia traiană” – citesc pe un panou cuvintele nemuritoare ale lui Eminescu, fără a înţelege unde a dispărut continuarea citatului şi cum de au îndrăznit să-l cenzureze pe marele poet? Pe acest român absolut, cum îi spunea Petre Ţuţea! De parcă n-ar fi fost de ajuns de câte ori i-au profanat bustul până acum, mai nou, iată, în R. M. chiar şi Marele Poet a ajuns a fi cenzurat!

În timpul excursiei am încercat să fac abstracţie de toate aceste atrocităţi, dar n-am putut. E revoltător să vezi cum într-un loc al istoriei nu se pomeneşte absolut nimic despre victimele deportărilor comuniste. De când, mă rog, acest aspect a început să fie evitat? Oare cine a dat ordin?

Părăsind dezamăgit muzeul, n-am reuşit, totuşi, să aflu câţi oameni din Floreşti au fost deportaţi în GULAG-urile din Siberia. Un lucru, însă, îl pot afla cu siguranţă oricând: cine au fost criminalii care au făcut atâtea victime şi cine sunt cei care strâng „roadele” muncii lor.

Repet, dezamăgit şi revoltat de ceea ce văzusem, m-am îndreptat spre satul Vărvăreuca, situat pe malul râului Răut din apropierea oraşului. Un sat trecut prin toate vâltorile istoriei. Un loc unde oamenilor, în ciuda presiunilor, nu le-a fost ştearsă din suflet acea sclipire de conştiinţă naţională.

Nu i-au dat voie să ridice Muzeul Ostaşului Român

Acolo, pe str. M. Eminescu nr. 56, se află casa unchiului meu. Dacă veţi avea ocazia să treceţi prin acele locuri, veţi vedea în curte o Troiţă maramureşeană din lemn. Construcţia se înalţă semeţ şi este dedicată ostaşilor români căzuţi în luptele din Primul şi al Doilea Război Mondial pentru reîntregirea Ţării. Pot să vă asigur că, în acel loc, veţi fi întâmpinaţi oricând cu mare bucurie. „Memoria” – aceasta este denumirea Muzeului Ostaşului Român de la Vărvăreuca. Iniţiativă îi aparţine muzeografului Victor Ţîbrigan care, prin intermediul sprijinului oferit de locuitorii comunei şi de instituţii din România, a reuşit să colecteze peste o mie de exponate.

Iniţial, muzeul avea o încăpere rezervată în incinta Casei de Cultură, dar „tovarăşilor” nu le-a plăcut faptul că în muzeu vizitatorii puteau vedea poze cu soldaţi români de pe front, tablouri cu tematică „naţionalistă”, tricolorul şi hărţi cu România Mare, astfel încât au decis înlăturarea acestei frumoase iniţiative. Apropo, acolo acel citat celebru al lui Eminescu, despre care v-am vorbit mai sus, era în varianta sa originală, fără oarecare „intervenţii”: „Da, de la Roma venim din Dacia traiană, suntem români şi punctum.”

Aşadar, văzând una ca asta, tovarăşii actualului regim au decis că tot ceea ce este românesc nu-şi are locul într-o instituţie publică forţându-mi unchiul să-şi găsescă alt local. Acesta, om tare de fire, n-a lăsat ca lucrurile să rămână în voia soartei. Neavând nicio susţinere financiară, în afară de pensie, acesta şi-a amenajat muzeul chiar în propria casă .

Mai mult decât atât – în anul 2000, cu ajutorul consătenilor a renovat o fântână săpată în 1941 de către ostaşii români din cadrul Regimentului 39 Divizia 14 infanterie, în timpul staţionării lor pe înălţimea Bortoasa. Anume aici, în această oază a românismului am învăţat să iubesc şi să preţuiesc adevărul.

Acum mă întreb – „Câţi dintre tinerii basarabeni au acces la acest adevăr? Câţi îl cunosc?”. Şi asta în condiţiile în care, în prezent, istoria este aservită regimului tributar moldovenismului primitiv, cel care neagă şi răstălmăceşte unitatea românilor de pe ambele maluri ale Prutului.

Stau în faţa Troiţei din Floreşti, ridicată pe locul unde cândva a fost un cimitir românesc distrus de tancurile sovietice şi aprind o lumânare rugându-mă Bunului Dumnezeu… Istoria o fac învigătorii. Noi însă avem memoria, cea care ne va ajuta să înţelegem trecutul ascuns al realităţii basarabene. În cea de-a 40-a zi de Sfintele Paşti, Ziua Înălţării Domnului, celebrăm, potrivit tradiţiei, ZIUA EROILOR – sărbătoarea naţională a poporului român.

Nu uita, astăzi, 28 mai, păstrează un moment de reculegere pentru eroii neamului!

Nicolae Ţîbrigan

Sursa: http://stelapopa.unimedia.md

Acum istoria are alt făgaş şi este cu totul altă situaţie internaţională

22.08.2009

Elena Moldoveanu

La Vărvăreuca, r. Florești, memoria la loc de cinste

La Vărvăreuca l-am cunoscut pe liceanul Vlad Ţurcanu, preşedinte al Asociaţiei de tineret Memoria. El se arată pasionat de istorie, pe care zice că o cunoaşte nu numai din manuale, ci şi pe Internet: ”istoria este cartea unei naţiuni, cine nu o cunoaşte riscă să o repete.”

L-am întrebat ce ştie despre pactul Ribbentrop–Molotov? Mi-a răspuns: ”s-a înfăptuit în anul 1939, între două mari puteri – Germania nazistă şi URSS, între miniştrii de externe ai acestor state. Consider că este un act nelegitim, deoarece în aceste două ţări era dictatură. Nu poate fi ruptă o ţară din trupul altui stat şi apoi să se spună că Republica Moldova este un stat independent sau că ar trebui să fie unită cu Rusia.”

Liceanul se arată convins că pactul ar fi reactualizat odată cu semnarea tratatului de frontieră cu Republica Moldova, aşa cum insistase Chişinăul în ultimii ani. De aceiaşi părere este şi profesoara de istorie Eleonora Goncear: “consider că tratatul de frontieră nu are nicio valoare şi nu ar trebui semnat pentru că ar pune iarăşi sîrma ghimpată între România şi Basarabia. Dimpotrivă consider că ar trebui să fie deschisă frontiera. Acum istoria are alt făgaş şi este cu totul altă situaţie internaţională. Atunci pactul a fost făcut din anumite interese, la fel cum se rezolvă, de exemplu acum interesele cu Transnistria. Rusia are anumite interese de această regiune, de atîta şi îşi dezvoltă aici politica ei. Aşa a fost şi în acele vremuri. Da fapt pe tot parcursul istoriei, orice pact care se încheie, după el se ascund nişte interese, fie la nivel de regiune, mondial sau între marile puteri, etc. Doar tot timpul a fost împărţirea sferelor de influenţă într-o zonă sau alta de către marile puteri, iar popoarele mici au avut totdeauna de suferit.”

Vasile Borcoman din Vărvăreuca, care a predat istoria între anii 1947-1997 îşi aminteşte că despre pactul Ribentrop-Molotov a început să vorbească la ore abia după ce s-a prăbuşit fosta URSS: ”Am calicit o generatie întreagă de copii, nu pot să-şi iubească patria după istoria pe care am predat-o. Tineretului ar trebui să îi spunem de mici adevărul, să ştie ce şi cum s-a întîmplat. Noi nu am avut putinţa asta. Multe lucruri nu le ştiam nici eu. Trebuia să citesc elevilor istoria antică, istoria evului mediu, istoria nouă, istoria contemporană în care intra istoria tuturor popoarelor şi în afară de asta era istoria patriei, a URSS. Şi în istoria aceasta erau cîteva cuvinte despre Moldova, doar că ne tragem de la daci şi romani şi apoi ajungeam la 1812. Despre pactul Ribbentrop- Molotov nu ştia nimeni în URSS, el a fost descoperit pe vremea lui Gorbaciov. După pactul Ribbentrop-Molotov războiul l-au început Stalin şi Hitler. Gîndiţi-vă că el a fost încheiat la 23 august 1939. Războiul se începe exact peste o săptămînă. Se numea Tratatul de neagresiune între Germania şi URSS. Părţile terţe îşi luau angajamentul că dacă un stat duce război cu alt stat atunci celălalt stat să fie neutru. Adiţional a fost încheiat un protocol între Molotov şi Ribbentrop, care au împărţit Europa în sfere de influenţă. Germania atacă Polonia şi URSS stă deoparte şi aşteaptă pînă se apropie armatele germane. Şi atunci ei îşi ocupă părţile asupra cărora s-au înţeles sub motiv că au eliberat popoarele slave. Ribbentrop şi Molotov s-au înţeles să ia numai Basarabia, însă. A fost luată şi Bucovina drept despăgubire pentru că România a ţinut Basarabia sub ocupaţie vreme de 22 de ani. Am fost intoxicaţi de ideologia sovietică, era dificil de aflat adevărul. Îmi amintesc că mă băgam sub pat în 1952 cu un aparat mic de radio ca să ascult Europa Liberă. Acolo am aflat despre măcelul din Polonia, însă mai tîrziu gazeta Pravda scria că nemţii i-au ucis pe polonezi şi nu sovieticii. Acum unii elevi îmi reproşează de ce nu am spus atunci lucrurile astea? Una că nu ştiam unele adevăruri, dar pe de altă parte îmi era şi frică. Mă aştepta puşcăria, aveam familie, trei copii. Îţi mai venea să predai în şcoală adevărul?”

Dorind să dezvăluie adevărul despre felul în care a fost cedată Basarabia în cel de-al doilea război mondial, Victor Ţîbrigan, locuitor din satul Varvareuca, raionul Floreşti şi-a facut în propria casă un muzeu privat acum doi ani, cînd nu a mai avut de lucru la Caminul Cultural din sat. De acolo a adus primele sale exponate apoi de la Oficiul pentru cultul eroilor din Bucureşti a făcut rost de lista ostaşilor români căzuţi în luptele de la Varvareuca, pe movila Bortoasa, în al doilea război mondial: “au murit peste 360 de ostaşi, cînd au fost primele lupte.” Au fost identificaţi numai 14 ostaşi, numele cărora sînt încrustate pe o piatră funerară la intrarea în curtea ţăranului din Vărvăreuca, care e protejată de o troiţă adusă din Maramureş. Iar sub streaşina casei sale sînt arborate drapelele României şi Uniunii Europene.

Victor Ţîbrigan se arată mîndru că şi-a putut duce la capăt lucrarea numai din pensia oferită de statul român: ”în 40 eram o ţară intregită, dar peste noapte armata sovietică a venit cu tancurile si ne-au ocupat. Noi suntem aici o fărîmă de pămînt, între două mari puteri şi acum toată speranţa e în comunitatea europeană, să scăpăm de ocolul ista, căci sîntem ai nimănui.” Sute de hărţi, documente şi fotografii, tunici şi uniforme militare, arme de luptă, muniţii din al doilea război mondial au umplut casa lui Victor Ţîbrigan. Şi-a lăsat pentru trai numai o odăiţă; amenajată cu un aragaz şi un pat pe care stă culcată o veche chitară. Insistă să ne cînte ceva: ”…treceţi batalioane romîne peste Prut…”

Cîţiva bărbaţi care treceau pe lîngă casa domnului Ţîbrigan au intrat în musaferie să îi ţină isonul: “astă noapte la Prut războiul a început, români de dincolo iară, să-şi ia înapoi prin arme şi scut pămîntul pierdut de astă vară…” Unul dintre oaspeti, Ştefan Patraşcu îşi aminteşte cum fusese recrutat de sovietici, după care a trecut în armata română: “în ’41 m-au luat rusii la front, mama şi tata plîngeau, dar eu le-am zis nu plîngeţi, că eu voi fugi la români.”

Depănînd tot felul de aminitiri, sătenii ajung să blameze pactul Ribbentrop-Molotov: ”tot ce am ştiut pînă acum era ţinut după perdea, acum se descoperă mult mai mult decît noi am ştiut.” ”Noi ar trebui să fim cu România.” “Nu este încă nimic clar, fiecare bate şeaua în partea sa.” “Protocoalele cred că nu sînt încă dezvăluite, adică a fost o înţelegere pe de-andoaselea şi gîndesc că nici nemţii pînă la urmă nu au cunoscut toate arhivele. Ribbentrop-Molotov îl avem acum, e actual. Poporul nostru se loveşte cu urmările pactului. Atunci a fost un joc şi acum continuă, numai că sub alt aspect, sub alte forme.”

Sursa : Radio “Europa Libera “, www.europalibera.org

La Vărvăreuca, Victor Ţibrigan apără Muzeul ostaşului român

Pe 1 Decembrie, când toată naţiunea românească sărbătorea Marea Unire din 1918, Victor Ţibrigan din Vărvăreuca, Floreşti, aştepta pe pragul Casei de cultură din localitate să i se deschidă uşa centrală pentru a intra în muzeul creat de el într-un birou de la etajul doi al acestei clădiri. „Am stabilit să vină la muzeu două clase de elevi de la şcoală, să le vorbesc despre semnificaţia acestei date pentru Basarabia, dar mi-au închis uşa. De mai bine de un an, şeful Casei de cultură mi-a luat cheia, ameninţându-mă în public să mă car, pentru că nu am ce căuta aici”, povesteşte Victor Ţibrigan.

Cultura fără bani…

Muzeul din Vărvăreuca a fost creat în 2000, la propunerea şefului Secţiei de cultură judeţene. De atunci, Ţibrigan colectează exponate de la oamenii din sat, dar şi de pe câmpurile din jurul localităţii. Asta – pentru că pe aceste locuri a existat în perioada neolitică (mijlocul mileniului al II-ea î. Hr.) o aşezare a culturii Cucuteni-Tripolie. Prin anii ’60, au fost făcute ceva săpături arheologice, dar mare parte din aşezări au fost arate de tractoare. Astfel, muzeologul a adunat o moviliţă bună de cioburi din vasele distruse. Apoi, tot pe aceste locuri, în 1941 s-au dat lupte mari. Şeful muzeului susţine că la Vărvăreuca au murit peste 300 de ostaşi români. A fost şi un cimitir în sat, dar pe locul lui, în perioada sovietică, s-au construit case. În 2000, Victor Ţibrigan, împreună cu oamenii din sat, au curăţat fântâna construită de ostaşii români pe înălţimea Bortoasa, numită şi „Fântâna eroilor”. Acolo a găsit mai multe arme de luptă – mitraliere, pistoale, tuburi de obuze şi căşti pentru aviatori – pe care le-a expus în acea odăiţă de la etajul doi din Casa de cultură. Mare parte din spaţiul muzeului este dedicată ostaşilor români, dar, pe lângă aceasta, Ţibrigan mai are şi un colţ de etnografie cu obiecte vechi, de epocă – patefoane, fiare de călcat, lustre din secolul trecut, pluguri, râşnite, zolniţe, icoane pictate acum trei secole ş.a. Omul spune că multe fundaţii din Ţară sunt interesate să colaboreze cu el, dar că, din cauza politicii duse de Chişinău, ele ezită să treacă Prutul. Cu toate acestea, el deseori merge la Muzeul Militar din Bucureşti, de unde a adus peste 20 de fotografii din Primul Război Mondial. Pe un perete sunt expuse mai multe hărţi cu România Mare, din perioada interbelică. Spune că, o dată, preşedintele Consiliului raional, vizitându-i muzeul, i-a spus să le dea jos imediat, promiţându-i, în schimb, să-i plătească salariu. Dar omul nu s-a lăsat înduplecat, spunând că nu vrea să-şi trădeze Ţara, chiar dacă toată activitatea de la muzeu o face doar din entuziasm. El consideră că cel mai valoros exponat este o sabie, datată din 1910, care „a apărat Ţara în Primul Război Mondial şi care a participat, astfel, la înfăptuirea României Mari”.

„Tot ce-i românesc e privat…”

Şeful muzeului mă asigură că deţine mai multe exponate, dar că nu are spaţiu pentru ele. „Peste perete este un alt birou, în care se depozitează gunoiul. De câţiva ani, le cer să-mi dea acel birou. Nu vor. În şase ani, nu mi-au dat măcar un leu, pentru un bec electric”, mai spune Ţibrigan. Omul îmi mărturiseşte că necazurile lui au început atunci când funcţionarii din primărie i-au cerut două noptiere pe care stau exponatele, chipurile, să le ducă la baia sătească.

Pe de altă parte, Nina Ivăneţ, primarul de Vărvăreuca, a menţionat că muzeul lui Ţibrigan are statut de muzeu privat. Potrivit ei, satul nu poate finanţa un muzeu privat. „I-am zis de atâtea ori să facă muzeul sătesc, ca să-i putem plăti un salariu”, ne-a spus primăriţa. Iar Ţibrigan se justifică că doar acest statut prelungeşte viaţa muzeului închinat ostaşului român. „Vor să scape de mine şi să dea jos tot ce-i românesc”, mai spune omul. Menţionăm că, în ziua în care am vizitat muzeul, şeful Casei de cultură, împreună cu alte câteva persoane, se încălzeau cu o duşcă chiar la intrarea în local. Parcă vroiau să-mi spună care este nivelul culturii din satele noastre îngheţate de frig.

Şeful muzeului din Vărvăreuca susţine că va recurge la toate căile legale posibile şi, în ultimă instanţă, îşi va lua exponatele acasă, unde a pregătit deja două camere. „Am fost şi la Ministerul Culturii, şi lui Tarlev personal i-am dat un demers, când a fost la Floreşti, în care arătam că autorităţile locale vor să distrugă muzeul pentru motivul că e românesc. Mi-au spus că problema trebuie să fie rezolvată la nivel local. Dar cine s-o rezolve, Mişa Rusu, care a făcut mare prăpăd în biserica Mitropoliei Basarabiei de la Floreşti şi care urăşte tot ce-i românesc?”, se întreabă, întristat şi revoltat, Ţibrigan.

Valentina Basiul,

TIMPUL

(foto/interviu)De Ziua Armatei Romane, la Varvareuca va fi deschis primul muzeu inchinat ostasilor romani

25.10.2008

E.G.: Despre Stefan cel Mare cronicarii vremii scriau ca  face fapte mari cu mijloace   modeste. Prin faptele lor  o parte din  romanii basarabeni demonstreaza ca  in spatiul Pruto-nistrean traiesc demni urmasi ai marelui domnitor. Unul dintre  ei este domnul Victor Tibrigan din comuna Varvareuca, raionul Floresti. Domnia sa, dintr-o pensie (cred cea mai mizerabila din inteaga Europa) a reusit sa ridice o troita in memoria ostasilor romani cazuti in luptele pentru reintregirea neamului. Anul acesta, de Ziua Armatei Romane (25 octombrie), la Varvareuca va fi deschis primul  muzeu inchinat ostasilor romani. Acestea fiind spuse, ii adresam d-lui Tibrigan intrebarea cum au apreciat consatenii   faptul ca  a cedat propria-i casa in favoarea muzeului. Iata ce ne-a raspuns Domnia sa:

V.TIBRIGAN: Ce va pot spune? Eu de cand ma stiu sunt patriot al acestui  pamant si al neamului romanesc. De la inceput m-am incadrat in miscarea de  eliberare nationala. Am fost la Podul de flori, de unde  am tricolorul, care  ne- a fost inmanat de orasul Iasi. Acesta se  gaseste in muzeul care a fost fondat de mine. Muzeul a fost fondat in comuna Varvareuca in anul 2000. A fost primul muzeu inchinat ostasilor romani din Basarabia. Am gandit ca trebuie sa facem ceva pentru tara si pentru reintregirea acestui popor demn de toate cele bune, care au fost  si care vor mai fi de acum incolo.

E.G: Cum s-a ajuns ca muzeul sa fie gazduit in propria Dv. casa?

V.TIBRIGAN: Am cedat casa pentru ca in primii 4 ani am activat in casa de cultura,insa  regimul comunist imi crea probleme si am fost nevoit sa transfer muzeul de acolo. Eu colaborez cu Oficiul pentru cultul eroilor de la Bucuresti si cu Departamentul Pentru Romanii de Pretutindeni. Impreuna cu aceste doua institutii si cu mesterul Borza din Maramures am adus si am  ridicat o troita  in fata muzeului. De Ziua Armatei Romane inauguram monumentul inchinat ostasului roman din primul si  cel de-al doilea razboi mondial. Eu gandesc ca in aceasta ograda sa fac un complex memorial si un paraclis pentru ostasii romani.

E.G:  Cati ostasi romani au cazut la datorie in satul Dumneavostra?

V.TIBRIGAN:  In  14-18 iulie 1941 la  Bortoasa au cazut cu moarte de erou 14 ostasi identificati si 38-neindentificati. Avem numele lor, numai ca din pacate nu stim localitatea de unde sunt, iar urmasii nu pot veni sa vada unde au cazut parintii lor pentru a elibera satul nostru si pentru a reintregi neamul.

E.G: In perioada sovietica s-au pastrat mormintele ostasilor romani?

V.TIBRIGAN: Cu parere de rau, nu. In raionul Floresti a  existat un  cimitir al eroilor care a fost arat de buldozerele comuniste-bolsevice si pe locul acestuia s-a construit o casa. La poarta cimitirului din oras  noi am ridicat o troita, tot adusa din Romania. Acolo, noi impreuna cu oamenii de buna credinta  sarbatorim Ziua  Eroilor si Ziua Nationala a Romaniei, la 1 decembrie.

E.G.:  In ceea ce faceti aveti sustinerea oamenilor din sat?

V.TIBRIGAN: Trebuie sa va spun ca satul nostru e chiar langa oras. Din partea orasenilor nu prea avem sustinere. Aici in sat noi facem totul dupa putintele noastre.

E.G.: Stim ca ati reabilitat si o fantana despre care satenii spun  ca a fost sapata de ostasii romani.

V.TIBRIGAN: Am curatit-o si am  reconstruit-o impreuna cu satenii. Am sfintit-o. Asta a fost cu patru ani in urma. A fost si preotul.

E.G.: Cat de aproape sau cat de departe este Romania de satul Dumneavostra? Cum simt consatenii aceasta distanta?

V. TIBRIGAN: Multi in suflet nadajduiesc, au speranta. Daca inainte aveam trecere libera, fara vize acum ,cu parere de rau… multi ar vrea sa vina liber, sa plece liber in Romania pentru a-si castiga o bucata de paine, ori pe foi turistice. Dar au venit vremuri ca suntem lipsiti de  aceasta. Noi speram ca vor veni zile mai bune (cum pretind ai nostri, spun, ca repede ajungem in Europa cu Romania la un loc). Eu sper ca vremurile celea sa vina cat mai repede. Fiecare din noi ar fi bine sa apropie acest lucru ca sa fim iarasi o tara si un neam.

Eugenia Guzun

Sursa: http://tudorcojocari.wordpress.com

Monument dedicat ostaşilor români

Opreşte-te, trecătorule! – acesta a fost genericul manifestării desfăşurate cu ocazia inaugurării complexului arhitectural dedicat ostaşilor români căzuţi în 1941 nu departe de satul Vărvăreuca, judeţul Soroca. Dar mai întâi a fost o muncă asiduă depusă de veteranul mişcării de eliberare naţională. Victor Ţîbrigan, care a construit monumentul, adunând bani de la populaţia satului pentru materiale de construcţie, pentru a readuce la viaţă fântâna părăsită.

La manifestare a participat multă lume, inclusiv martorii oculari ai acelor bătălii, care au menţionat că românii au luptat cu vitejie, iar comandantul lor a promis să sape aici o fântână. Mai târziu fântâna a fost construită, dar autorităţile comuniste au dărâmat-o.

Acum, fântâna şi monumentul se inscriu de minune în peisajul pitoresc de lângă iaz şi oricine poate să-şi potolească setea, să admire frumuseţea din jur, să mediteze asupra istoriei neamului român. Despre aceasta au vorbit în cuvântările lor primarul comunei, Gheorghe Iabica, muzeograful Vasile Moldoveanu, Victor Ţîbrigan şi Tudor Ceapă. Elevi ai şcolii locale au recitat poezii patriotice şi au cântat cântece dedicate eroilor neamului nostru.

Autor: Ion CĂINĂREANU

Ziarul raional din Floreşti „Drapelul”, Anul 2003