(Fotoreportaj) Eminescu şi Ziua Eroilor Români – cenzuraţi de Ispas

troita-varvareuca

Pe 28 mai este Ziua Eroilor – sărbătoare naţională a poporului român. Cu această ocazie, am primit un text de la Nicolae Ţîbrigan, nepotul lui Victor Ţîbrigan, un om cu suflet mare care, din propria iniţiativă, dar constrâns de împrejurări, a ridicat un Muzeu al Ostaşului Român în propria casă şi un monument în propria curte. În timp ce, în mijlocul localităţii, se înalţă falnic un Monument al Ostaşului Sovietic, pentru acest monument al Ostaşului Român nu s-a găsit loc, ba mai mult, el a fost scos dintr-o instituţie publică. Citiţi detalii mai jos.

Motto: Demnitatea nu este o atitudine agresivă, de tiranie a eului propriu. Dimpotrivă, este o condiţie etică, pentru a ne apăra convingerile proprii. (Dimitrie Gusti)

De fiecare dată, când trec prin oraşul natal, simt o tristeţe inexplicabilă. Oare propria-mi casă mi-a devenit străină? Nu îmi pot da seama. Mă doare însă nedreptatea istoriei abătută asupra românilor din Basarabia, unde tot ceea ce este românesc este ostracizat. În încercarea de a găsi o explicaţie, am hotărât să trec pe la Muzeul de Istorie din Floreşti, sperând că măcar acolo voi găsi câteva frânturi de adevăr, dar n-a fost să fie aşa. Odată intrat, am dat peste un panou cu poze ale foştilor activişti de partid din „trecutul glorios” al comunismului. Am rămas perplex. Nu-mi venea să cred ochilor… Eram gata să plec. Din fericire, a venit doamna muzeograf care parcă îmi citise gândurile. Mi-a explicat: “Aşa au zis cei de la secţia de cultură”.

eminescu

„Bine…” am zis eu indignat, realizând în acel moment la ce fel de umilinţe sunt supuşi oamenii de acolo.

”De la Roma venim, din Dacia traiană” – citesc pe un panou cuvintele nemuritoare ale lui Eminescu, fără a înţelege unde a dispărut continuarea citatului şi cum de au îndrăznit să-l cenzureze pe marele poet? Pe acest român absolut, cum îi spunea Petre Ţuţea! De parcă n-ar fi fost de ajuns de câte ori i-au profanat bustul până acum, mai nou, iată, în R. M. chiar şi Marele Poet a ajuns a fi cenzurat!

În timpul excursiei am încercat să fac abstracţie de toate aceste atrocităţi, dar n-am putut. E revoltător să vezi cum într-un loc al istoriei nu se pomeneşte absolut nimic despre victimele deportărilor comuniste. De când, mă rog, acest aspect a început să fie evitat? Oare cine a dat ordin?

Părăsind dezamăgit muzeul, n-am reuşit, totuşi, să aflu câţi oameni din Floreşti au fost deportaţi în GULAG-urile din Siberia. Un lucru, însă, îl pot afla cu siguranţă oricând: cine au fost criminalii care au făcut atâtea victime şi cine sunt cei care strâng „roadele” muncii lor.

Repet, dezamăgit şi revoltat de ceea ce văzusem, m-am îndreptat spre satul Vărvăreuca, situat pe malul râului Răut din apropierea oraşului. Un sat trecut prin toate vâltorile istoriei. Un loc unde oamenilor, în ciuda presiunilor, nu le-a fost ştearsă din suflet acea sclipire de conştiinţă naţională.

Nu i-au dat voie să ridice Muzeul Ostaşului Român

tibrigan

Acolo, pe str. M. Eminescu nr. 56, se află casa unchiului meu. Dacă veţi avea ocazia să treceţi prin acele locuri, veţi vedea în curte o Troiţă maramureşeană din lemn. Construcţia se înalţă semeţ şi este dedicată ostaşilor români căzuţi în luptele din Primul şi al Doilea Război Mondial pentru reîntregirea Ţării. Pot să vă asigur că, în acel loc, veţi fi întâmpinaţi oricând cu mare bucurie. „Memoria” – aceasta este denumirea Muzeului Ostaşului Român de la Vărvăreuca. Iniţiativă îi aparţine muzeografului Victor Ţîbrigan care, prin intermediul sprijinului oferit de locuitorii comunei şi de instituţii din România, a reuşit să colecteze peste o mie de exponate.

muz

Iniţial, muzeul avea o încăpere rezervată în incinta Casei de Cultură, dar „tovarăşilor” nu le-a plăcut faptul că în muzeu vizitatorii puteau vedea poze cu soldaţi români de pe front, tablouri cu tematică „naţionalistă”, tricolorul şi hărţi cu România Mare, astfel încât au decis înlăturarea acestei frumoase iniţiative. Apropo, acolo acel citat celebru al lui Eminescu, despre care v-am vorbit mai sus, era în varianta sa originală, fără oarecare „intervenţii”: „Da, de la Roma venim din Dacia traiană, suntem români şi punctum.”

Aşadar, văzând una ca asta, tovarăşii actualului regim au decis că tot ceea ce este românesc nu-şi are locul într-o instituţie publică forţându-mi unchiul să-şi găsescă alt local. Acesta, om tare de fire, n-a lăsat ca lucrurile să rămână în voia soartei. Neavând nicio susţinere financiară, în afară de pensie, acesta şi-a amenajat muzeul chiar în propria casă .

varvarauca

Mai mult decât atât – în anul 2000, cu ajutorul consătenilor a renovat o fântână săpată în 1941 de către ostaşii români din cadrul Regimentului 39 Divizia 14 infanterie, în timpul staţionării lor pe înălţimea Bortoasa. Anume aici, în această oază a românismului am învăţat să iubesc şi să preţuiesc adevărul.

Acum mă întreb – „Câţi dintre tinerii basarabeni au acces la acest adevăr? Câţi îl cunosc?”. Şi asta în condiţiile în care, în prezent, istoria este aservită regimului tributar moldovenismului primitiv, cel care neagă şi răstălmăceşte unitatea românilor de pe ambele maluri ale Prutului.

Stau în faţa Troiţei din Floreşti, ridicată pe locul unde cândva a fost un cimitir românesc distrus de tancurile sovietice şi aprind o lumânare rugându-mă Bunului Dumnezeu… Istoria o fac învigătorii. Noi însă avem memoria, cea care ne va ajuta să înţelegem trecutul ascuns al realităţii basarabene. În cea de-a 40-a zi de Sfintele Paşti, Ziua Înălţării Domnului, celebrăm, potrivit tradiţiei, ZIUA EROILOR – sărbătoarea naţională a poporului român.

Nu uita, astăzi, 28 mai, păstrează un moment de reculegere pentru eroii neamului!

Nicolae Ţîbrigan

Sursa: http://stelapopa.unimedia.md

Acum istoria are alt făgaş şi este cu totul altă situaţie internaţională (Radio Europa Liberă)

22.08.2009 | Elena Moldoveanu

La Vărvăreuca, r. Florești, memoria la loc de cinste

La Vărvăreuca l-am cunoscut pe liceanul Vlad Ţurcanu, preşedinte al Asociaţiei de tineret Memoria. El se arată pasionat de istorie, pe care zice că o cunoaşte nu numai din manuale, ci şi pe Internet: ”istoria este cartea unei naţiuni, cine nu o cunoaşte riscă să o repete.”

L-am întrebat ce ştie despre pactul Ribbentrop–Molotov? Mi-a răspuns: ”s-a înfăptuit în anul 1939, între două mari puteri – Germania nazistă şi URSS, între miniştrii de externe ai acestor state. Consider că este un act nelegitim, deoarece în aceste două ţări era dictatură. Nu poate fi ruptă o ţară din trupul altui stat şi apoi să se spună că Republica Moldova este un stat independent sau că ar trebui să fie unită cu Rusia.” Continuă lectura

La Vărvăreuca, Victor Ţibrigan apără Muzeul ostaşului român

Pe 1 Decembrie, când toată naţiunea românească sărbătorea Marea Unire din 1918, Victor Ţibrigan din Vărvăreuca, Floreşti, aştepta pe pragul Casei de cultură din localitate să i se deschidă uşa centrală pentru a intra în muzeul creat de el într-un birou de la etajul doi al acestei clădiri. „Am stabilit să vină la muzeu două clase de elevi de la şcoală, să le vorbesc despre semnificaţia acestei date pentru Basarabia, dar mi-au închis uşa. De mai bine de un an, şeful Casei de cultură mi-a luat cheia, ameninţându-mă în public să mă car, pentru că nu am ce căuta aici”, povesteşte Victor Ţibrigan.

Cultura fără bani…

Muzeul din Vărvăreuca a fost creat în 2000, la propunerea şefului Secţiei de cultură judeţene. De atunci, Ţibrigan colectează exponate de la oamenii din sat, dar şi de pe câmpurile din jurul localităţii. Asta – pentru că pe aceste locuri a existat în perioada neolitică (mijlocul mileniului al II-ea î. Hr.) o aşezare a culturii Cucuteni-Tripolie. Prin anii ’60, au fost făcute ceva săpături arheologice, dar mare parte din aşezări au fost arate de tractoare. Astfel, muzeologul a adunat o moviliţă bună de cioburi din vasele distruse. Apoi, tot pe aceste locuri, în 1941 s-au dat lupte mari. Şeful muzeului susţine că la Vărvăreuca au murit peste 300 de ostaşi români. A fost şi un cimitir în sat, dar pe locul lui, în perioada sovietică, s-au construit case. În 2000, Victor Ţibrigan, împreună cu oamenii din sat, au curăţat fântâna construită de ostaşii români pe înălţimea Bortoasa, numită şi „Fântâna eroilor”. Acolo a găsit mai multe arme de luptă – mitraliere, pistoale, tuburi de obuze şi căşti pentru aviatori – pe care le-a expus în acea odăiţă de la etajul doi din Casa de cultură. Mare parte din spaţiul muzeului este dedicată ostaşilor români, dar, pe lângă aceasta, Ţibrigan mai are şi un colţ de etnografie cu obiecte vechi, de epocă – patefoane, fiare de călcat, lustre din secolul trecut, pluguri, râşnite, zolniţe, icoane pictate acum trei secole ş.a. Omul spune că multe fundaţii din Ţară sunt interesate să colaboreze cu el, dar că, din cauza politicii duse de Chişinău, ele ezită să treacă Prutul. Cu toate acestea, el deseori merge la Muzeul Militar din Bucureşti, de unde a adus peste 20 de fotografii din Primul Război Mondial. Pe un perete sunt expuse mai multe hărţi cu România Mare, din perioada interbelică. Spune că, o dată, preşedintele Consiliului raional, vizitându-i muzeul, i-a spus să le dea jos imediat, promiţându-i, în schimb, să-i plătească salariu. Dar omul nu s-a lăsat înduplecat, spunând că nu vrea să-şi trădeze Ţara, chiar dacă toată activitatea de la muzeu o face doar din entuziasm. El consideră că cel mai valoros exponat este o sabie, datată din 1910, care „a apărat Ţara în Primul Război Mondial şi care a participat, astfel, la înfăptuirea României Mari”.

„Tot ce-i românesc e privat…”

Şeful muzeului mă asigură că deţine mai multe exponate, dar că nu are spaţiu pentru ele. „Peste perete este un alt birou, în care se depozitează gunoiul. De câţiva ani, le cer să-mi dea acel birou. Nu vor. În şase ani, nu mi-au dat măcar un leu, pentru un bec electric”, mai spune Ţibrigan. Omul îmi mărturiseşte că necazurile lui au început atunci când funcţionarii din primărie i-au cerut două noptiere pe care stau exponatele, chipurile, să le ducă la baia sătească.

Pe de altă parte, Nina Ivăneţ, primarul de Vărvăreuca, a menţionat că muzeul lui Ţibrigan are statut de muzeu privat. Potrivit ei, satul nu poate finanţa un muzeu privat. „I-am zis de atâtea ori să facă muzeul sătesc, ca să-i putem plăti un salariu”, ne-a spus primăriţa. Iar Ţibrigan se justifică că doar acest statut prelungeşte viaţa muzeului închinat ostaşului român. „Vor să scape de mine şi să dea jos tot ce-i românesc”, mai spune omul. Menţionăm că, în ziua în care am vizitat muzeul, şeful Casei de cultură, împreună cu alte câteva persoane, se încălzeau cu o duşcă chiar la intrarea în local. Parcă vroiau să-mi spună care este nivelul culturii din satele noastre îngheţate de frig.

Şeful muzeului din Vărvăreuca susţine că va recurge la toate căile legale posibile şi, în ultimă instanţă, îşi va lua exponatele acasă, unde a pregătit deja două camere. „Am fost şi la Ministerul Culturii, şi lui Tarlev personal i-am dat un demers, când a fost la Floreşti, în care arătam că autorităţile locale vor să distrugă muzeul pentru motivul că e românesc. Mi-au spus că problema trebuie să fie rezolvată la nivel local. Dar cine s-o rezolve, Mişa Rusu, care a făcut mare prăpăd în biserica Mitropoliei Basarabiei de la Floreşti şi care urăşte tot ce-i românesc?”, se întreabă, întristat şi revoltat, Ţibrigan.

Valentina Basiul,

TIMPUL

(foto/interviu)De Ziua Armatei Romane, la Varvareuca va fi deschis primul muzeu inchinat ostasilor romani

25.10.2008

E.G.: Despre Stefan cel Mare cronicarii vremii scriau ca  face fapte mari cu mijloace   modeste. Prin faptele lor  o parte din  romanii basarabeni demonstreaza ca  in spatiul Pruto-nistrean traiesc demni urmasi ai marelui domnitor. Unul dintre  ei este domnul Victor Tibrigan din comuna Varvareuca, raionul Floresti. Domnia sa, dintr-o pensie (cred cea mai mizerabila din inteaga Europa) a reusit sa ridice o troita in memoria ostasilor romani cazuti in luptele pentru reintregirea neamului. Anul acesta, de Ziua Armatei Romane (25 octombrie), la Varvareuca va fi deschis primul  muzeu inchinat ostasilor romani. Acestea fiind spuse, ii adresam d-lui Tibrigan intrebarea cum au apreciat consatenii   faptul ca  a cedat propria-i casa in favoarea muzeului. Iata ce ne-a raspuns Domnia sa:

V.TIBRIGAN: Ce va pot spune? Eu de cand ma stiu sunt patriot al acestui  pamant si al neamului romanesc. De la inceput m-am incadrat in miscarea de  eliberare nationala. Am fost la Podul de flori, de unde  am tricolorul, care  ne- a fost inmanat de orasul Iasi. Acesta se  gaseste in muzeul care a fost fondat de mine. Muzeul a fost fondat in comuna Varvareuca in anul 2000. A fost primul muzeu inchinat ostasilor romani din Basarabia. Am gandit ca trebuie sa facem ceva pentru tara si pentru reintregirea acestui popor demn de toate cele bune, care au fost  si care vor mai fi de acum incolo.

E.G: Cum s-a ajuns ca muzeul sa fie gazduit in propria Dv. casa?

V.TIBRIGAN: Am cedat casa pentru ca in primii 4 ani am activat in casa de cultura,insa  regimul comunist imi crea probleme si am fost nevoit sa transfer muzeul de acolo. Eu colaborez cu Oficiul pentru cultul eroilor de la Bucuresti si cu Departamentul Pentru Romanii de Pretutindeni. Impreuna cu aceste doua institutii si cu mesterul Borza din Maramures am adus si am  ridicat o troita  in fata muzeului. De Ziua Armatei Romane inauguram monumentul inchinat ostasului roman din primul si  cel de-al doilea razboi mondial. Eu gandesc ca in aceasta ograda sa fac un complex memorial si un paraclis pentru ostasii romani.

E.G:  Cati ostasi romani au cazut la datorie in satul Dumneavostra?

V.TIBRIGAN:  In  14-18 iulie 1941 la  Bortoasa au cazut cu moarte de erou 14 ostasi identificati si 38-neindentificati. Avem numele lor, numai ca din pacate nu stim localitatea de unde sunt, iar urmasii nu pot veni sa vada unde au cazut parintii lor pentru a elibera satul nostru si pentru a reintregi neamul.

E.G: In perioada sovietica s-au pastrat mormintele ostasilor romani?

V.TIBRIGAN: Cu parere de rau, nu. In raionul Floresti a  existat un  cimitir al eroilor care a fost arat de buldozerele comuniste-bolsevice si pe locul acestuia s-a construit o casa. La poarta cimitirului din oras  noi am ridicat o troita, tot adusa din Romania. Acolo, noi impreuna cu oamenii de buna credinta  sarbatorim Ziua  Eroilor si Ziua Nationala a Romaniei, la 1 decembrie.

E.G.:  In ceea ce faceti aveti sustinerea oamenilor din sat?

V.TIBRIGAN: Trebuie sa va spun ca satul nostru e chiar langa oras. Din partea orasenilor nu prea avem sustinere. Aici in sat noi facem totul dupa putintele noastre.

E.G.: Stim ca ati reabilitat si o fantana despre care satenii spun  ca a fost sapata de ostasii romani.

V.TIBRIGAN: Am curatit-o si am  reconstruit-o impreuna cu satenii. Am sfintit-o. Asta a fost cu patru ani in urma. A fost si preotul.

E.G.: Cat de aproape sau cat de departe este Romania de satul Dumneavostra? Cum simt consatenii aceasta distanta?

V. TIBRIGAN: Multi in suflet nadajduiesc, au speranta. Daca inainte aveam trecere libera, fara vize acum ,cu parere de rau… multi ar vrea sa vina liber, sa plece liber in Romania pentru a-si castiga o bucata de paine, ori pe foi turistice. Dar au venit vremuri ca suntem lipsiti de  aceasta. Noi speram ca vor veni zile mai bune (cum pretind ai nostri, spun, ca repede ajungem in Europa cu Romania la un loc). Eu sper ca vremurile celea sa vina cat mai repede. Fiecare din noi ar fi bine sa apropie acest lucru ca sa fim iarasi o tara si un neam.

Eugenia Guzun

Sursa: http://tudorcojocari.wordpress.com

Monument dedicat ostaşilor români

Opreşte-te, trecătorule! – acesta a fost genericul manifestării desfăşurate cu ocazia inaugurării complexului arhitectural dedicat ostaşilor români căzuţi în 1941 nu departe de satul Vărvăreuca, judeţul Soroca. Dar mai întâi a fost o muncă asiduă depusă de veteranul mişcării de eliberare naţională. Victor Ţîbrigan, care a construit monumentul, adunând bani de la populaţia satului pentru materiale de construcţie, pentru a readuce la viaţă fântâna părăsită.

La manifestare a participat multă lume, inclusiv martorii oculari ai acelor bătălii, care au menţionat că românii au luptat cu vitejie, iar comandantul lor a promis să sape aici o fântână. Mai târziu fântâna a fost construită, dar autorităţile comuniste au dărâmat-o.

Acum, fântâna şi monumentul se inscriu de minune în peisajul pitoresc de lângă iaz şi oricine poate să-şi potolească setea, să admire frumuseţea din jur, să mediteze asupra istoriei neamului român. Despre aceasta au vorbit în cuvântările lor primarul comunei, Gheorghe Iabica, muzeograful Vasile Moldoveanu, Victor Ţîbrigan şi Tudor Ceapă. Elevi ai şcolii locale au recitat poezii patriotice şi au cântat cântece dedicate eroilor neamului nostru.

Autor: Ion CĂINĂREANU

Ziarul raional din Floreşti „Drapelul”, Anul 2003


Vărvăreuca – 1620 sau 1819?

În 1610, răzeşii din valea Răutului, rând pe rând îşi vând moşiile lor, cu heleşteie şi mori în Răut, lui Costea Bucioc, marele vornic al Ţării de Jos.[1] Costea Buciuc a fost unul dintre susţinătorii domnitorilor din dinastia Movilă, deţinând astfel mai multe dregătorii consecutiv: pârcălab de Orhei, clucer, mare paharnic, mare vornic al Ţării de Jos. Reuşeşte să se menţină pe ultima funcţie şi pe timpul domnitorilor Ştefan Tomşa şi Radu Mihnea.[2]

La 4 februarie 1619 domn al Ţării Moldovei este ales croatul Gaspar Graziani originar din  Bihać (Bosnia). Costea Bucioc este unul dintre cei mai influenţi boieri. Iată ce ne scrie Miron Costin despre acesta: „era mai capu atunce Bucioc, vornicul mare de Ţara de Jios”.[3] Prima măsură a noului domn a fost înăbuşirea în sânge a unei revolte a ţăranilor orheieni. Fiind pus la tron cu scopul de a stăvili acţiunile regatului Poloniei de a îşi întinde hotarele dincolo de Nistru, domnitorul a devenit de fapt un exponent al luptei antiotomane. Continuator al politicii lui Mihai Viteazul se gândi să încheie alianţe cu creştinii şi să lupte împotriva otomanilor, iar mai apoi să unifice Ţările Române. Pentru început, încheie alianţă cu Polonia, semnând tratat cu hatmanul Żółkiewski la Hotin, prin care au hotărât să scuture ţara de sub jugul turcesc. Aflându-se de cele întâmplate la Iaşi, sultanul acţionează energic. Turcii, în frunte cu Skender-ber, seraskerul de Caramania (generalissim al teritoriilor de la Dunăre) şi cu ajutoarele tătarilor conduşi de Galga-sultan, Cantemir-bey şi Aladin au intrat în ţară. Soarta s-a decis la Ţuţora, lângă Iaşi, unde armata moldo-polonă a fost înfrântă. Domnitorul a fugit în toiul nopţii de pe câmpul de bătaie, vrând să treacă în Transilvania, dar a fost decapitat de hatmanul Şeptilici şi de Goia. Ultima luptă a polonilor cu armatele adversare s-a dat în retragere, la Movilău.[4]

Costea Bucioc a comandat oastea Moldovei în timpul războiului, dar este prins de tătari şi tras în ţeapă de către comandantul oştirii turceşti Schinder paşa în septembrie 1620. După prima versiune, comuna Vărvăreuca a fost atestată pentru prima dată la 12 aprilie 1620 cu denumirea de Cucuieţi, posesia marelui vornic Bucioc.

Însă, după o altă versiune, comuna este întemeiată în 1819. Fiind situată pe malul drept al Răutului, Vărvăreuca s-a pomenit în ţinutul Iaşi cu centrul la Bălţi. Atestat în 1859 şi având deja 85 de gospodării şi 460 de locuitori  (Spiski, 49) acesta nu este satul Cucuieţi după cum se crede, deoarece Cucuieţii sunt menţionaţi ca moşie aparte, existând paralel cu Vărvăreuca şi în 1859 şi în 1867, ne spune dl. Vasile Trofăilă în cartea sa „Judeţul Soroca. Monografie ilustrată”, 1999.

Indiferent care este versiunea adevărată, un lucru este de necontestat; şi anume faptul că această localitate îşi are drept întemeietori răzeşii care şi-au edificat de-a lungul generaţiilor o istorie glorioasă.


[1] DIRA. Veacul XVII. Bucureşti, 1952, vol. I, p. 137 in V. Trofăilă , op. cit., p. 22.

 

[2] Nicolae Stoicescu. Dicţionar al marilor dregători din Ţara Românească şi Moldova.  Sec. XIV-XVII. Bucureşti. 1971, p. 347 in V. Trofăilă, op. cit., p. 23.

[3] Miron Costin, Letopiseţul Ţării Moldovei…Chişinău, 1972, p. 101, in V. Trofăilă, idem.

[4] http://ro.wikipedia.org/wiki/Gaspar_Graziani