Luptele de pe valea Răutului

„OSTAŞI,
V
ă ordon: treceţi Prutul! Sdrobiţi vrăjmaşii

din răsărit şi miazănoapte. Desrobiţi din jugul

roşu al bolşevismului pe fraţii noştri cotropiţi.

Reîmpliniţi în trupul ţării gloria străbună a Basa

rabilor şi codrii voevodali ai Bucovinei,

ogoarele şi plaiurile voastre.

ORDINUL DE ZI către armată al

d-lui General Ion Antonescu,

Conducatorul Statului Român

„Pe direcţia Bălţi-Soroca, aliaţii au concentrat diviziile 50, 170, şi 198 germane, diviziile 8, 13 şi 14 infanterie române. „La flancul drept, pe înălţimile situate la nord şi sud de Floreşti, a fost dispusă Divizia 13 infanterie română. Întrucât în faţa flancului drept al Corpului 30 armată inamicul rezista pe poziţiile dinapoia râurilor Camenca şi Răut, având posibilitatea de a executa contraatacuri în flancul drept al trupelor germane, comandantul Corpului 30 armată a ordonat Diviziei 14 infanterie română să înainteze spre est, în lungul Răutului, în cooperare, la dreapta, cu Divizia 13 infanterie română şi la stânga cu Divizia 50 infanterie germană (din Corpul 54 armată). Pentru îndeplinirea misiunii, generalul Gheorghe Stavrescu a hotărât să cucerească iniţial aliniamentul vest Dumitreşti, Gura Camencii, după care să dezvolte ofensiva spre Vîrtejeni (pe Nistru), fie spre est. Pentru forţarea râurilor Camenca şi Răut, comandantul diviziei a stabilit următoarele misiuni şi dispozitive de luptă: a) Regimentul 13 dorobanţi (sprijinit de patru divizioane de artilerie aflate la nord de Răut, după ce va fi înlocuit de Divizia 170 infanterie germană, să se regrupeze în raionul înălţimii cu cota 120, pentru a ataca în direcţia dealului Mărculeşti cu misiunea de a cuceri alineamentul Dumitreşti, Gura Camencii; b) Regimentul 39 infanterie, întărit cu un divizion de artilerie, urma să atace pe direcţia: dealul Pădureţului, Movila Turcului, apoi pe dealul Cucuieţi. Regimentul trebuia să ţină legătura cu Divizia 50 infanterie germană; c) Regimentul 6 vânători trebuia să asigure baza de pornire la atac a Regimentului 13 dorobanţi, apoi să se regrupeze în raionul localităţii Gura Camencii, constituind rezerva diviziei

Atacul Diviziei 14 infanterie română a început la 13 iulie, ora 10.00, după ce prealabil a fost respins un puternic contraatac executat cu circa un batalion din Divizia 176 infanterie sovietică, sprijinit de 5 tancuri, în sectorul Regimentului 13 dorobanţi. Prin lupte grele, regimentele române au reuşit să atingă până în seara zilei alineamentul  est Alexeeni, înălţimea cu cota 210 (ambele în faţa râului Camenca), dealul Cucuieţi, Movila Turcului. Pentru ziua de 14 iulie, Divizia 14 infanterie română a primit misiunea ca, în cooperare cu divizia 13 infanterie română, să cucerească înălţimile cu pădurea Ciripcău şi viile Văzdului.”[1]

„Luptele de apărare de pe valea Răutului, duse de diviziile 8, 13 şi 14 infanterie române (din compunerea Corpului 30 armată german) în perioada 13-19 iulie 1941 în zona localităţilor Floreşti, Movila Turcului, Dubna, Stoicani, au fost consecinţa unor puternice reacţii ofensive ale inamicului, care vizau flancul şi spatele trupelor române şi germane care ajunseseră pe Nistru.

Divizia 14 infanterie atacase la 12 iulie spre est, în direcţia râului Răut, şi ajunsese la 13 iulie seara pe un aliniament orientat nord-sud situat la circa 3 km est Floreşti, după ce respinsese un puternic contraatac inamic.

Divizia 13 infanterie, după ce la 12 iulie eliberase oraşul Soroca, s-a dispus în apărare la sud de oraş, în legătură la dreapta cu Divizia 14 infanterie.

În zilele următoare, aceste două divizii au fost puternic atacate de inamic, cu infanterie şi tancuri, dar au rezistat pe poziţie deşi au suferit pierderi foarte grele. O situaţie tactică extrem de complicată s-a creat pe frontul acestor două divizii în ziua de 17 iulie 1941, când inamicul a atacat cu înverşunare şi a reuşit să pătrundă la divizia 14 infanterie, atât în sectorul Regimentului 13 infanterie la nord de Răut, cât şi la regimentul de la sud de Răut (39 infanterie), unde a pus stăpânire pe înălţimea Movila Turcului, care constituia un puternic punct de sprijin pentru acest regiment. Concomitent a fost atacată şi Divizia 13 infanterie, dar aceasta a rezistat pe poziţie, repliindu-şi doar flancul drept cu circa 1,5 km, păstrând totuşi legătura cu Divizia 14 infanterie.

În sprijinul Diviziei 14 a intervenit Regimentul 8 vânători al Diviziei 8 infanterie aflată în rezerva corpului de armată, precum şi avioane germane de bombardament în picaj Stukas.

Pentru o mai bună coordonare a acţiunilor de luptă ale diviziilor 8,13 şi 14 infanterie, diviziile 8 şi 14 au fost subordonate comandamentului Diviziei 13 infanterie, generalul Gheorghe Rozin (până la sosirea în zonă a comandamentului Corpului 4 armată român).

Ulterior, situaţia s-a stabilizat pe frontul Diviziei 14 infanterie. La 19 iulie Divizia 13 a fost înlocuită cu Divizia 8 infanterie.

La 20 iulie diviziile 8 şi 14 infanterie au atacat spre est, pentru a ajunge pe Nistru în sectorul Râbniţa, Vasilcău şi a face siguranţa pe fluviu sub ordinele Corpului 4 armată.

Rezistenţa îndârjită a diviziilor 8, 13 şi 14 infanterie în luptele de pe valea Răutului a permis forţelor principale ale Corpului 30 armată să pregătească şi să execute în siguranţă forţarea Nistrului, iar trupelor româno-germane din compunerea Corpului 54 armată să execute manevra de întoarcere a masivului Corneşti.”[2]

Trupele sovietice luptau cu mare îndârjire, unele puncet, mai ales cota 210, trecând de câteva ori de la unii la alţii. Însuşi comandantul Corpului 30 armată germană, generalul Eugen von Schobert, recunoscu:

„Ruşii luptă cu multă iscusinţă şi curaj. Ei efectuează deseori contraatacuri cu un sprijin puternic de tancuri. Aceste atacuri perturbează grav şi fac chinuitoare înaintarea trupelor.”[3]

Regimentul 39 infanterie română, comandat de colonelul Constantin Simonescu, a luptat cu înverşunare pentru cucerirea localităţii Floreşti.[4]

La 18 iulie 1941, localităţile din jurul târgului Floreşti au rămas definitiv în stăpânirea trupelor aliate, dar cu pierderi foarte mari din efectivul Diviziei 14 infanterie română: 105 ofiţeri, 57 subofiţeri, 2862 ostaşi, ceea ce, în total constituia 22% din efectivul ei.[5]


[1] Eliberarea Basarabiei şi a nordului Bucovinei, Bucureşti, 1999, p. 249

[2] Spre cetăţile de pe Nistru. Bucureşti, 1996, pp. 278-279

[3] Eliberarea Basarabiei şi nordului Bucovinei. Bucureşti, 1999, p. 252.

[4] Spre cetăţile de pe Nistru. Bucureşti, Bucureşti, 1996, pp. 278-279

[5] Eliberarea Basarabiei şi nordului Bucovinei. Bucureşti, 1999, p. 252

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s