Cine a fost Costea Bucioc?

Costea Băcioc (Bucioc, Buciuc), Băciog, Costache ~, Coste ~), mare vornic de Ţara de Jos, fratele lui Ilea ceaşnic (paharnic), soţul Condachiei, ginerele lui Pătraşco mare vornic şi socrul lui Şoldan şi Iordachi (1601-1620, menţ. 1625).[1]

„<1608 Septembrie 1-1609 August 31> 7117

7117 <1608-1609> Constandin Movilă v<oe>v<o>d că au dat două sate, Băltăţeştii şi Mânjeştii lui Pătraşcu ce au fost vornic mare, apoi ficioru său, Bocioc vor<ni>c, iară pe urma lui Bocioc au căzut aceste sate, la mâna ginerilor, Şoldan şi Iordachi cel bătrân, ce au fost vist. Mare, moşul lui Ilie vist.”[2]

„1622 (7130) ianuarie 22 Iaşi

╬ Io, Ştefan Tomşea voievod, din mila lui Dumnezeu, domn al Ţării Moldovei. Iată s-au pârât de faţă, înaintea noastră, rugătorii niştri călugării de la mănăstirea Bisericanii cu cneaghina lui Băcioc vornic şi cu fraţii ei, Dumitru şi Toader şi surorile lor, Tofana şi … )[3] toţi fiii lui Păreaşco logofăt de la Constantin voievod, pe satul anume Troiţa, ce este în ţinutul Neamţ, pe Cracău. Continuă lectura

Reclame

România nu-şi mai recunoaşte proprii eroi?!

„Erou este acela care şi-a dăruit viaţa

unui lucru mai important ca el însuşi.

(Joseph Campbell)

Am ales acest citat pentru a încerca să definesc eroul, care este abordat şi analizat din diferite perspective. Şi totuşi, ce reprezintă un erou? Nu este el oare o persoană care se distinge prin vitejie şi prin curaj excepţional în războaie, prin abnegaţie deosebită în alte împrejurări grele ori în muncă? (definiţia DEX). Mă întreb acest lucru pentru a încerca a-mi răspunde de ce 8 tineri din Orhei, care şi-au dat viaţa pentru statul român, pentru libertate, dezrobirea Basarabiei de sub jugul bolşevic,  nu sunt recunoscuţi de Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor, încercând să-mi explic în acelaşi timp comportamentul funcţionarilor din această instituţie. Eroii pentru care militez au fost liceeni, un grup de luptători antisovietici cu numindu-se „Majadahonda”, care au plătit cu viaţa pentru curajul de care au dat dovadă arborând troicolorul pe instituţiile principale din Orhei în iarna anului 1940. Acum câteva zile, m-am prezentat la ONCE pentru depunerea unui dosar de cofinanţare pentru ridicarea unei Troiţe în curtea liceului unde aceşti tineri îşi făceau studiile, deoarece nici până în prezent nu se ştie locul înhumării lor după executare. Continuă lectura

Holocaustul comunist

„Nu există o societate comunistă, ci o dominaţie

comunistă asupra unei societăţi care supravieţuieşte cum poate”

(Vladimir Volkov)

Odată cu înaintarea frontului, în martie 1944 puterea sovietică este din nou instaurată în Basarabia. Chiar din primii ani, concomitent cu organele de partid şi de stat oficiale ale R.S.S.M., dominate exclusiv de străini, la Chişinău activa şi aşa-numitul Birou pentru Moldova al comitetului Central al Partidului Comunist (bolşevic) din Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste, compus din opt subunităţi stabilite pe ramuri de activitate: propagandă şi agitaţie (în frunte cu S.G. Zelionov, A.I. Soloviov, M.I. Smirnov); agricultură (P. N. Lealin, C. P. Mitiuşkin); administraţie (A. V. Miciurin); finanţe şi planificări (P. V. Readov); transport (A. I. Federenko); activitate feministă (M. I. Andreev, I. M. Zeniţov). Preşedinte şi preşedinte-adjunct ai acestui Birou au fost, în anii 1947-1949, A.V. Ivanov şi respectiv V.S. Efremov. După numele de familie ale împuterniciţilor enumeraţi ne putem da seama cu uşurinţă cine sunt vinovaţii penuriei de alimentare ce a dus la înfometarea a sute de mii de români basarabeni în anii 1946 şi 1947. „Evident despre acest organ nu era voie să se vorbească, aşa ca să afle muritorii de rând. Astfel, aparent treburile obşteşti ale noii republici sovietice erau dirijate de conducerea republicană de partid şi de stat, pe când în realitate ea servea doar de paravan în dosul căreia se afla stăpânirea efectivă a ţinutului[1]

Mai trebuie, oare, în atare situaţie, să ne mirăm că, urmând cu smerenie indicaţiile de la Moscova, conducătorii din republică fixau în toiul secetei din primăvara anului 1946 o medie a recoltei agricole de 5-6 ori mai mare faţă de cea posibilă?[2] Continuă lectura

Ofensiva pentru eliberarea centrului şi sudului Basarabiei

Armata română se vede nevoită să treacă la acţiuni practice, ce au culminat cu lupta contra anarhiştilor care, bolşevizaţi, indisciplinaţi şi insubordonaţi părăseau frontul în valuri uriaşe – mari unităţi până la nivelul unor armate: de exemplu a VI-a, a XI-a ş.a.

„La 21-22 decembrie 1917 a fost lichidat cu forţa focarul constituit de cei 3000 de ruşi la Socola în Iaşi. Luptele grele s-au dat între români şi ruşii din Armata a VI-a şi mai ales din celebrul corp siberian la Galaţi şi împrejurimi în zilele de 12-23 ianuarie. În timpul luptelor peste 3000 de ostaşi ruşi s-au predat germanilor, iar restul, deşi primise ajutor de la marina proprie de pe Dunăre, a depus armele şi a fost lăsată să treacă Prutul spre Rusia. O înfruntare sângeroasă s-a petrecut şi la Paşcani, între divizia 7 română şi trupele Armatei a IV-a, care, părăsind şi ea frontul din munţii Neamţului şi Sucevei, se îndrepta spre Iaşi. Cea mai mare parte a trupelor Corpului II rus mai întâi scapă, însă este prins, încercuit de români şi, la 27 ianuarie nevoit să ceară colonelului Rădulescu[1], să-i lase să se retragă spre Suceava (fiind îndrumaţi să se retragă prin nordul Basarabiei). Totuşi ruşii îi atacă pe români. O luptă sângeroasă a avut loc la Spătăreşti, de pe urma căreia mii de „aliaţi” au fost dezarmaţi luânduli-se 4000 puşti, 74 mitraliere, 84 tunuri, 15 chesoane şi expediaţi spre nordul Basarabiei. Ambele tabere au înregistrat morţi şi răniţi.”[2] Continuă lectura