Operaţiunea Tatar-Bunar între propagandă şi dezinformare

Noi nu trăim pe o insulă. Trăim în încercuire capitalistă

(Stalin, 1926)

Astăzi, localitatea Tatar-Bunar din sudul Basarabiei (în prezent teritoriu aflat în componenţa Ucrainei) numără mai puţin peste 10 000 de locuitori. Monumentul colosal din centrul oraşului aminteşte de un eveniment, sau mai bine zis de un plan definitoriu al Kremlinului de a distruge statul român prin sovietizare.

Totuşi, ce importanţă are „revolta” de la Tatar-Bunar şi care sunt consecinţele acestei operaţiuni regizate de Comintern asupra redefinirii identitare a spaţiului dintre Prut şi Nistru? Care au fost adevăratele intenţii ale Uniunii Sovietice şi cine a stat în spatele „mascaradei-puci”? În următoarele rânduri voi încerca să răspund la aceste întrebări prin intermediul unei investigaţii istorice.

Stalin şi ţara sovietelor

Gândirea sovietică percepea ameninţarea militară românească eminentă încă din decembrie 1917, după ce Armata română a reuşit să dezarmeze şi să alunge din Moldova în jur de 1 150 000 de soldaţi ruşi bolşevizaţi, organizaţi în trupe de zece ori mai numeroase decât efectivele româneşti, iar „de la predecesorii ţarişti a fost moştenit şi un resentiment strategic din cauză că românii reprezentau singurul obstacol non-slav în arcul slavic, care se întindea iniţial prin Rusia, prin Dobrogea, spre Bulgaria, Macedonia, Serbia, Bosnia, Croaţia şi Slovenia”.[1] Continuă lectura

Reclame

Sergentul major Teodor Ţibrigan. Regimentul de Gardă al Conducătorului Statului – 1943

Bunicul poartă un veston md.1931, ţinuta zilnică. Broderia petliţelor este specifică regimentelor de gardă, pe umărul drept poartă eghileţi de gardă.

Baretele (de la stânga la dreapta): Medalia „Pro Basarabia şi Bucovina” (1943), Medalia „Cruciada Împotriva Comunismului” (1942), Medalia „Centenarului Regelui Carol I” (1939? sau 1940?).

Sincere mulţumiri lui Mircea de la Honor et Patria.

 

Odessa, un simbol al rezistenţei sau al laşităţii sovietice?

A fost asaltul asupra Odessei sovietice, într-adevăr, o victorie a Armatei române? În toamna anului 1941, Cartierul General al Armatei Roşii a hotărât transferul tuturor forţelor militare dispuse pe frontul din Odessa către Crimeea, acolo unde trupele germane câştigau teren. Mareşalul Antonescu reuşea, astfel, să cucerească „fortăreaţa bolşevismului”. A fost, deci, Odessa un simbol al rezistenţei sau unul al laşităţii sovietice?

Continuă lectura