h1

De la București la Slănic: jurnal de bord

August 12, 2012

Sincer să fiu, nu prea aveam încredere în climatoterapie, asta până când am mers la salina Slănic Prahova la sugestia prietenei mele: „Hai la salină”. „Aha, desigur, cu mamaițele și tataiele împreună cu nepoțeii”, spuneam în sinea mea. Totuși am mers, și nu am regretat.

Cu chiu, cu vai m-am trezit cu noaptea în cap deoarece aveam de schimbat mai multe mijloace de transport până la Slănic: tren până la Ploiești, tramvai până la autogara Nord și microbuz până la salina Slănic. Făcând abstracție de aglomerația din microbuz, drumul a fost unul relativ ușor, mai ales că microbuzele circulau din oră în oră.

Welcome, în salină

De la stația de autobuse din Slănic până la mină nu e mult de mers. Am mers de-a lungul unei platforme din beton construită pentru un râu…secat. E secetă, n-ai ce face.

Ne-am trezit apoi înșirați pe trei cozi în fața unui parapet ce se deschidea periodic și înghițea „aleșii”. Acești „aleși” erau opt persoane care trebuiau să coboare cu liftul în salină la o adâncime de 208 metri. „Nu vă faceți griji, liftul e rezistent. Vă spun eu, că are 35 ani vechime”, a afirmat unul dintre foștii muncitori în salină, iar acum vizitator fidel al acesteia. Am stat în lift vreo cinci minute, simțind un fior rece pe șira spinării ori de câte ori ne zdruncina la coborâre „căruța” veche de 35 ani, simțind în același timp un miros puternic de sare.

În sfârșit în salină! Ușile liftului se deschid, iar de dincolo se aude „Bine ați venit!”. Aerul e rece și sărat, iar asta îmi răcorește trupul și îmi dă o senzație de iarnă. Pornim să explorăm catedrala de sare respirând adânc: benzi divers colorate cu nuanțe de gri și alb, tavan înalt de 60 m la care nu poate ajunge lumina, podeaua este tot din sare și e lustruită. Undeva în colțul unei galerii găsim urme de eroziune, iar cristalele au format un strat de „zăpadă” peste sculpturile artiștilor, dincolo câteva vitrine cu minereuri de sare de diverse culori. Ecouri prelungi ale copiilor lasă impresia că asiști la un film SF. Bănci, mese, paturi, leagăne, topogane, terenuri de joacă, mingi, gherete – toate sunt așezate răzleț lângă pereții de sare.

Cea mai impresionantă cameră subterană este cea care găzduiește un muzeu de sare unde poți vedea busturile din sare ale lui DECEBALVS și TRAIANVS amplasați în jurul unui rond format din sculpturi dacice și romane, iar în centru o reprezentare zoomorfă din cultura Cucuteni-Tripolie. „Sala Genezei”, așa a denumit sculptorul Iustin Năstase opera sa. În altă galerie întâlnim bustul lui Mihai Eminescu, în spatele bustului peretele de sare fiind pictat un portret al Veronicăi Micle.

Pe pereții salinei se văd 11 straturi, toate făcute în urma lucrărilor de exploatare din anii 1943-1970. Această mină s-a numit Unirea.

Cu rucsacul în spate, căutăm o masă liberă pentru a ne aproviziona cu sandwich-uri. Înfulecăm câteva din provizii și…unii la alergat prin galeriile salinei, iar alții la citit la lumina semi-obscură. Vecinii se delectau cu alte jocuri: table, biliard, tenis de masă, fotbal, volei etc.

Fiindcă trebuie să stai minim 4 ore în salină, am decis ca după trei ore să ne îndreptăm spre ieșire, și mai aveam de așteptat la coadă încă o oră. Prietena mea a decis între timp să se aprovizioneze cu câteva „suvenire”. Eu le-am spus „trofee” (vezi poza), deoarece nu era atât de ușor să urci pe zid.

La ieșire…

Cine vrea să știe câte ceva despre cozile de pe vremea ceaușeștilor, ar trebui să frecventeze salinele. Evident că în aceste condiții oamenii caută deseori nișe de scăpare „din timp”, și nimic nu e mai eficient decât jocul de cuvinte: de la orașe, țări și…până la termeni politici; acesta continuând tot drumul până în București. Enjoy!

Aveți aici un link a Societății Naționale a Sării unde puteți găsi toate salinele din România: http://www.salrom.ro/

Vizitați-le și nu veți regreta.

Autor: Nicolae Țîbrigan

În așteptarea liftului „în vârstă de 35 ani”

Printre cristale de sare

Pereții salinei

Roma Victor!

TRAIANVS

Dacia Felix

Luceafărul poeziei noastre

Catedrala sării

Limes romanus

Quo Vadis, Domine?

„Trofee” :))

Kürtőskalács

Anunțuri

One comment

  1. Nicule, hai si la Baile Telega sa faci o baie sarata, senzatia e super si nu-i departe de Slanic, ba chiar e mult mai usor de ajuns ! Locul e cvasi-necunoscut, dar recent a fost catalogat de Institutul Balnear Francez ca al doilea in Europa, in ce priveste numarul de boli tratabile.



Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: