Archive for the ‘Media despre Vărvăreuca’ Category

h1

Peștera care i-a salvat pe românii basarabeni de sovietici

Martie 29, 2017

Radio Chișinău | 01.12.2014

Puțini cunosc fapta nobilă a unui copil de 11 ani, care împreună cu tatăl său, dascăl la biserica din satul Vărvăreuca, din fostul județ Soroca, a ascuns în peștera din localitate câteva zeci de răzeși și funcționari români de furia ostașilor sovietici.

O istorie dramatică demnă de marile ecrane, astăzi aproape dată uitării. O relatare de Victor Pogor.

Se întîmpla în iulie 1941, când trupele sovietice, încercau să recucerească înălțimea Bortoasa și să îndepărteze Armata Română spre Prut. În localitatea se zvonea că sovieticii umblă din casa în casă, fac percheziții, împușcându-i pe toți cei ce se considerau români și se declarau împotriva regimului de ocupație.

Ion Ciobanu își amintește și acum cum tatăl său, Vladimir Ciobanu, dascăl la biserica din Vărvăreuca, i-a poruncit să meargă pe la mai mulți oameni din sat, unii dintre ei țărani înstăriți, și să-i aducă, sub protecția întunericului la peștera din marginea satului. Acolo s-au ascuns timp de câteva zile, blocând intrarea cu pietre. Ascultau îngroziți cum detonează proiectilele la doar câteva sute de metri de locul unde se aflau.

Au stat ascunși în peșteră câteva zile. Dormeau pe rând, pe fânus, adus de copii de pe malurile Răutului.

Galina Ciobanu, martor și ea la evenimentele din acea vreme, spune că au părăsit peștera doar după ce au observat câțiva militari români, dezbracați până la brâu, spălându-se în apele râului. Aceștia le-au spus că pot pleca pe la casele lor, pentru că de acum sunt liberi, iar trupele sovietice au fost alungată departe, spre Soroca.

Directorul muzeului ostașului român „Memoria” din Vărvăreuca, Victor Țîbrigan, spune că după război, peștera din Vărvăreuca a fost dată uitării, devenind loc de extracție a pietrei pentru construcții, iar cei care își mai aduc aminte de fapta dascălului din localitate sunt tot mai puțini.

Acum peștera din Vărvăreuca este un loc de joacă îndrăgit de copiii din împrejurimi și numai o cruce, roasă în piatră de mâna unui necunoscut amintește de acel iulie 1941 în care dascălul din localitate și fiul său au salvat mai multe vieți nevinovate.

h1

Un film documentar despre „Hora satului” din Vărvăreuca

August 14, 2016

d0b1d0b5d0b7d18bd0bcd18fd0bdd0bdd18bd0b9

Recent am descoperit un blog interesant ce merită a fi urmărit – Malaya Odesa (vărvărenii știu de ce). Este vorba de un proiect cultural atât pentru vărvăreni, cât și pentru vizitatori. De asemenea, am rămas plăcut surprins să descopăr un documentar vechi din 1986 – „Hora satului” regizat de Mihail Gheorghe Cibotaru prezentator, scriitor, eseist ,ex-ministru al culturii, deținător al Ordinului Republicii și vărvăreaun cu nume mare.

Protagoniștii încearcă să reînvie un vechi obicei al satelor din Basarabia „Hora satului” sau „Joc”. Deși acțiunea se petrece în plină perestroikă gorbaciovistă, regizorul surprinde câteva secvențe din activitățile cotidiene ale vărvărenilor față de care „timpul nu mai avea răbdare”.

Nu-mi rămâne decât să-i mulțumesc lui Vlad Țurcanu că a reușit să descopere această peliculă inedită.

h1

ASFALT DE MOLDOVA – Peisajele pitoreşti din Vărvăreuca

Iulie 7, 2011
h1

Cine a fost Costea Bucioc?

Aprilie 22, 2010

Costea Băcioc (Bucioc, Buciuc), Băciog, Costache ~, Coste ~), mare vornic de Ţara de Jos, fratele lui Ilea ceaşnic (paharnic), soţul Condachiei, ginerele lui Pătraşco mare vornic şi socrul lui Şoldan şi Iordachi (1601-1620, menţ. 1625).[1]

„<1608 Septembrie 1-1609 August 31> 7117

7117 <1608-1609> Constandin Movilă v<oe>v<o>d că au dat două sate, Băltăţeştii şi Mânjeştii lui Pătraşcu ce au fost vornic mare, apoi ficioru său, Bocioc vor<ni>c, iară pe urma lui Bocioc au căzut aceste sate, la mâna ginerilor, Şoldan şi Iordachi cel bătrân, ce au fost vist. Mare, moşul lui Ilie vist.”[2]

„1622 (7130) ianuarie 22 Iaşi

╬ Io, Ştefan Tomşea voievod, din mila lui Dumnezeu, domn al Ţării Moldovei. Iată s-au pârât de faţă, înaintea noastră, rugătorii niştri călugării de la mănăstirea Bisericanii cu cneaghina lui Băcioc vornic şi cu fraţii ei, Dumitru şi Toader şi surorile lor, Tofana şi … )[3] toţi fiii lui Păreaşco logofăt de la Constantin voievod, pe satul anume Troiţa, ce este în ţinutul Neamţ, pe Cracău. Read the rest of this entry ?

h1

Holocaustul comunist

Aprilie 20, 2010

„Nu există o societate comunistă, ci o dominaţie

comunistă asupra unei societăţi care supravieţuieşte cum poate”

(Vladimir Volkov)

Odată cu înaintarea frontului, în martie 1944 puterea sovietică este din nou instaurată în Basarabia. Chiar din primii ani, concomitent cu organele de partid şi de stat oficiale ale R.S.S.M., dominate exclusiv de străini, la Chişinău activa şi aşa-numitul Birou pentru Moldova al comitetului Central al Partidului Comunist (bolşevic) din Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste, compus din opt subunităţi stabilite pe ramuri de activitate: propagandă şi agitaţie (în frunte cu S.G. Zelionov, A.I. Soloviov, M.I. Smirnov); agricultură (P. N. Lealin, C. P. Mitiuşkin); administraţie (A. V. Miciurin); finanţe şi planificări (P. V. Readov); transport (A. I. Federenko); activitate feministă (M. I. Andreev, I. M. Zeniţov). Preşedinte şi preşedinte-adjunct ai acestui Birou au fost, în anii 1947-1949, A.V. Ivanov şi respectiv V.S. Efremov. După numele de familie ale împuterniciţilor enumeraţi ne putem da seama cu uşurinţă cine sunt vinovaţii penuriei de alimentare ce a dus la înfometarea a sute de mii de români basarabeni în anii 1946 şi 1947. „Evident despre acest organ nu era voie să se vorbească, aşa ca să afle muritorii de rând. Astfel, aparent treburile obşteşti ale noii republici sovietice erau dirijate de conducerea republicană de partid şi de stat, pe când în realitate ea servea doar de paravan în dosul căreia se afla stăpânirea efectivă a ţinutului[1]

Mai trebuie, oare, în atare situaţie, să ne mirăm că, urmând cu smerenie indicaţiile de la Moscova, conducătorii din republică fixau în toiul secetei din primăvara anului 1946 o medie a recoltei agricole de 5-6 ori mai mare faţă de cea posibilă?[2] Read the rest of this entry ?

h1

Comuna Vărvăreuca. Prin noi încercări

Februarie 11, 2010

În martie 1944, s-a reinstaurat puterea sovietică. Până în anul 1991, în satul Vărvăreuca se aflau asociaţie intercolhoznică, şcoală de 8 ani, club, bibliotecă, punct medical, creşă, magazine, oficiu poştal, cinematograf. De asemenea, Vărvăreuca era sediul colhozului „Pacea”. În 2001: gospodării – 1860, locuitori – 2960, proprietari de pământ – 447, cooperativa de producţie „Vărvăreni” – 323 ha, SA „Cereale Flor”, gospodăria ţărănească „Pavel Cibotaru” – 140 ha, SA „Fabrica de lactate Floreşti”, abator, şcoala medie „Mihai Eminescu”, cămin cultural, bibliotecă, oficiu poştal, oficiul medicului de familie, biserica „Minunile Sf. Arh. Mihail”, grădiniţă de copii, teren de fotbal, 90 fântâni, centrală telefonică, monument consătenilor căzuţi în războiul II mondial, baie. Vărvăreuca e satul natal al scriitorului Mihail Gh. Cibotaru, laureat al Premiului Naţional pentru literatură (1.10. 1986). Cod poştal MD-5040. În anul 2004, cu sprijinul lui Victor Ţîbrigan şi a locuitorilor din comună, în zona luptelor de pe înălţimea „Bortoasa” este amenajată „Fântâna Eroilor” şi monumentul ostaşilor români căzuţi pe câmpul de luptă în vara anului 1941; iar 25 octombrie 2008, Victor Ţîbrigan a inaugurat Muzeul ostaşului român „Memoria” situat pe adresa str. Mihai Eminescu nr. 56.

h1

În spatele frontului

Februarie 11, 2010

Curând războiul a trecut dincolo de Nistru, în stepele Ucrainei, şi a tot înaintat spre est până când şi ecoul i s-a pierdut.

Conducerea României considera că Basarabia şi nordul Bucovinei, „fiind ocupate prin agresiune militară de către sovietici, dreptul de suveranitate a României asupra lor n-a încetat nici un moment, a aparţinut de jure, deşi, în fapt a fost împiedicată a-l exercita. Prin izgonirea agresorului din aceste teritorii în iulie 1941, statul român a intrat în posesia, de fapt, a drepturilor sale.”[1] Şi a procedat la reinstaurarea administraţiei româneşti. La 6 iulie 1941, când operaţiile militare erau în toi, la Iaşi are loc prima instruire practică a aparatului administrativ şi a celui de siguranţă şi ordine, destinat Basarabiei şi nordului Bucovinei. La 15 iulie, generalul Constantin Voiculescu a fost numit împuternicit al conducătorului statului pentru Basarabia. Până la 25 iulie toţi prefecţii, pretorii şi notarii se găseau la locurile unde au fost numiţi. Noul aparat administrativ avea ca obiective imediate asigurarea liniştii şi ordinii, strângerea recoltei de vară şi trecerea ei în întregime în proprietatea statului.

„Statul a distribuit posesorilor de pământ cantităţile necesare întreţinerii lor şi a familiilor lor, a organizat aprovizionarea întregii populaţii şi a depozitat restul de produse care au fost folosite şi ca mijloc de plată a unor munci prestate de populaţia locală, până la înlocuirea totală a monedei sovietice – rubla.”[2] Astfel încât, localnicii erau obligaţi să presteze diferite munci în condiţiile timpului de război, iar plata se făcea după rezultatul muncii lor. Cursul de schimb al monedei a fost de la început de 1 rublă = 1 leu, apoi a fost modificat: 1 rublă = 5 lei. Tot în această perioadă a fost efectuat un recensământ administrativ şi unul statistic în scopul bunei organizări şi guvernări. La 1 octombrie 1941, conducătorul statului român, Ion Antonescu, a dispus ca fondurile de comerţ ale cooperativelor ce au funcţionat anterior în Basarabia şi Bucovina să nu fie considerate ca pradă de război, ci să fie trecute cooperativelor locale. În condiţiile de război, s-au luat în evidenţă mărfurile de strictă necesitate vitală. Ele se distribuiau conform listelor.

Buletinul Oficial al guvernământului Basarabiei din 30 ianuarie 1942 ne prezintă tabloul plasei Floreşti, compusă din 18 comune: Căpreşti, Ciutuleşti, Cotiujenii Mari, Coşerniţa, Cuhureşti, Cuşmirca, Floreşti (inclusiv Vărvăreni), Gura Camencii, Mărculeşti, Poiana-Cunicea, Pohoarne, Prajila, Răduleni, Sănătăuca, Ţîra, Vadu Raşcu, Văscăuţi. Primar al comunei Floreşti era Ion Spânu, notar – Siptimiu Pop.

La 2 octombrie 1943, postul de primar al comunei Floreşti e preluat de Ion Armaşu, cel de notar – de Nicolae Cibotaru. Ca ajutor de primar au fost propuşi Serghei Moldovanu în târgul Floreşti, Grigore Rusu la Vărvăreni şi ignat Guranda în Floreşti-sat, ca secretar comunal – Andrei Grădinaru, care se aflase anterior în acest post încă din octombrie 1935.[3]

Dintr-un proces verbal de inspecţie, semnat de prim-pretorul plasei Floreşti Dumitru Casian şi şeful postului de jandarmi Voiculescu, la 3 noiembrie 1943, aflăm că această comună nu are primar. La data inspecţiei sale, primăria avea numai cinci funcţionari: picherul, adică supraveghetorul de drumuri, Teodor Moldovanu, agentul statistic Efrosinia Bulat, ajutorul de primar Ignat Guranda pentru Floreşti-sat şi Nichifor Ciubotaru pentru Vărvăreni.[4] La 23 iunie comuna Floreşti (Floreşti-sat, Floreşti-oraş şi Vărvăreni) înregistra  1800 de gospodării. Populaţia constituia 4920 suflete, inclusiv intelectualii cu familiile lor – 456 persoane, pensionarii cu soţiile  – 105 persoane. Aceste date au fost înscrise într-o listă de distribuire a zahărului.[5]

În această perioadă, la Floreşti slujeşte protoiereul Ioan Ştiuca, el fiind şi protopop al cercului 3 bisericesc al judeţului Soroca. Protopopia avea sediul în casa parohială a bisericii „Sf. Mitrofan” din Floreşti şi cuprindea 30 biserici. Cea mai mare grijă a protoiereului Ioan Ştiuca era să restabilească bisericile din Vărvăreni şi Ghindeşti, care au fost avariate în timpul luptelor din iulie 1941. În 1961, autorităţile sovietice au închis biserica din Vărvăreni. Ea şi-a reluat activitatea numai după proclamarea independenţei Republicii Moldova.

În primele luni ale anului 1944 ecoul războiului din nou se aude, uriaşa hoardă din est se reîntoarce pe Nistru. O parte din locuitori dau dovadă de precauţie şi cer autorizaţii de evacuare a avuţiei lor pe malul drept al Prutului, în localităţile unde se aflau rudele, prietenii lor sau aveau înţelegere prealabilă de a se stabili.


[1] Eliberarea Basarbiei şi a nordului Bucovinei. Bucureşti, 1999, p.  334

[2] Idem, p. 338

[3] ANRM. F. 2071, inv. 1, u.p. 545, f. 5. apud V. Trofăilă, op. cit, p. 82

[4] Idem, u.p. 545, f. 22. apud V. Trofăilă, op. cit., p. 83

[5] Idem, u.p. 653, f.f. 260, 390. apud V. Trofăilă, op. cit, p. 83