Posts Tagged ‘27 martie 1918’

h1

27 martie – Ziua Unirii Basarabiei marcată la Muzeul Ostașului Român „Memoria”

Martie 29, 2017

Flor TV | 27 martie 2017

Muzeul „Memoria” dedicat ostașilor români este cunoscut nu numai în satul natal – Vărvăreuca. În fiecare an, în luna martie, muzeul mereu are oaspeți datorită unei date însemnate – Unirea Basarabiei cu România. În acest an s-au împlinit 99 de ani de la acel eveniment.

Victor Țîbrigan, directorul muzeului „Memoria”: „Înaintașii noștri au făcut ceea ce așteptăm să facă și tânăra generație de azi. Ei au făcut Marea Unire și a fost foarte greu atunci, la fel ca și în această perioadă, când ne confruntăm cu mari greutăți în Moldova (Basarabia) noastră”.

Oficialii prezenți la eveniment au explicat elevilor însemnătatea zilei de 27 Martie, iar mai apoi, cu toții au făcut o excursie prin muzeu.

Vladimir Gutium, vicepreședintele raionului Florești: „Să credem cu toții că, în cel mai scurt timp, se va repara această greșeală istorică și neamul românesc va fi iarăși într-o țară mare și frumoasă, așa cum este dat de la Dumnezeu”.

Elevii au pregătit poezii patriotice și le-au recitat pentru toți oaspeții.

Oxana Rusu, profesoară: „După Unire, într-adevăr, România a demonstrat lumii întregi că se poate dezvolta pe o cale frumoasă, din toate punctele de vedere – social, economic, politic. Eu cred că suntem un sânge, un neam și avem aceleași tradiții, obiceiuri”.

Pentru unirea Basarabiei cu România, în anul 1918, au votat 86 de deputați din cei 135 de deputați prezenți. În România, această zi se marchează ca o sărbătoare națională. Acum câteva zile în urmă, Parlamentul României a adopta un proiect de lege cu privire la celebrarea aniversării acestui eveniment.

Anunțuri
h1

Invitație la Muzeul Ostașului Român din Basarabia „Memoria”. 97 de ani de la UNIRE (27.03.2015)

Martie 25, 2015

2015-unirea-basarabiei-cu-romania

Vineri, 27 martie 2015, ora 12:00, la sediul Asociației Obștești „Memoria” de pe strada Mihai Eminescu nr. 56, comuna Vărvăreuca, raionul Florești, Republica Moldova va avea loc celebrarea a 97 ani de la actul Unirii Basarabiei cu Patria Mamă – România.

Evenimentul va cuprinde organizarea unei excursii tematice la înălțimea Bortoasa – locul luptelor purtate de ostașii români diviziile 8, 13, 14 infanterie române (din componența Corpului 30 armată german) în perioada 13-14 iulie 1941, familiarizarea cu istoria localității Vărvăreuca și vizitarea muzeului care adăpostește o expoziție de fotografie și documente de epocă.

Vă așteptăm!

Asociația Obștească „Memoria”
Strada Mihai Eminescu nr. 56,
comuna Vărvăreuca,
raionul Florești,
Republica Moldova
Persoană de contact: Victor Țîbrigan
Tel.: +373 681 384 18
E-mail: tibriganvictor@yahoo.com
Web: www.victortibrigan.wordpress.com

 

h1

UNIREA atunci și acum

Aprilie 2, 2012

Sosirea în dimineața zilei de 26 martie/8 aprilie a Prim-ministrului României, A. Marghiloman, a reprezentat momentul hotărâtor în decizia Sfatului Țării de a adopta unirea condiționată a Republicii Democratice Moldovenești (R.D.M.) cu România.

Cei cărora astăzi nu le convine actul istoric din 1918 insistă asupra faptului că votul fusese „smuls” sub presiunea „baionetelor române” și, mai nou, ar fi fost îndreptat împotriva minorităților din Basarabia.

De fapt procesul verbal al ședinței din 27 martie 1918 ne spune altceva: „La orele 4 după amiază primul ministru, dl. Al. Marghiloman, însoțit de ministrul de război, general Hârjeu, și numai de funcționari administrativi civili, a fost primit în plină ședință a Sfatului și de la tribuna parlamentului a expus punctul de vedere al guvernului român […] Primul ministru a declarat pe dată că, împreună cu reprezentanții guvernului român, se retrage din incinta adunării pentru ca deliberațiunea care va urma să se facă, în afară de orice sugestiune sau impunere, de Sfat. Miniștrii români s-au retras în mijlocul aclamațiunilor.[1]

Mărturii despre dorința grupurilor minoritare din Basarabia de a deveni cetățeni cu drepturi depline ai României sunt proclamațiile zemstvelor din Bălți (3 martie 1918) și Soroca (13 martie 1918). De asemenea, o delegație a proprietarilor  agricoli neromâni, condusă de P.V. Sinadino, se prezintă pe 6 martie la Regele Ferdinand I și cere unirea. La fel și ucraineanul Podlesnîi, președintele asociației institutorilor din ținutul Lăpușna, înaintează la sfârșitul lunii ianuarie 1918 o declarație de unire.[2]

Unirea a fost votată de 86 de deputați, 3 se pronunță contra și 36 se abțin, iar 13 au fost absenți. Deputații care s-au abținut de la vot nu au fost împotrivă, ci pur și simplu nu primiseră mandat să-și exprime poziția din partea congreselor regionale.

În acest sens, la 7 martie 1919, congresul coloniștilor germani din Basarabia, ținut la Tarutino, hotărăște solemn: „Coloniștii germani basarabeni ca cetățeni ai statului român vor fi totdeauna credincioși Tronului și Statului.”[3] Read the rest of this entry ?

h1

Perioada interbelică

Februarie 8, 2010

Marea Unire

Războiul cu Japonia (1904-1905), apoi şi primul război mondial (1914-1918) şi dezastrul ce cuprinsese Rusia, revoluţia burghezo-democratică din februarie 1917, prevesteau sfârşitul Imperiului Rus. În Basarabia, ca şi în alte regiuni ocupate de Rusia, lua amploare mişcarea de eliberare naţională, pentru autonomia ţinutului. O contribuţie deosebită la definitivarea şi materializarea ideii autonomiei Basarabiei şi-au adus-o Partidul Naţional Moldovenesc, fondat în aprilie 1917, şi Comitetul Central al soldaţilor şi ofiţerilor moldoveni din armata rusă. La 20 octombrie 1917, la Chişinău, a fost convocat Congresul I al militarilor moldoveni, la cre au participat şi peste 300 de delegaţi civili, reprezentanţi ai partidelor, organizaţiilor, mişcărilor social-politiceexistente la acel moment în Basarabia.[1]

Organizaţiile militare sunt cele care preiau iniţiativa. La şedinţa din 20 octombrie 1917, Congresul militar al moldovenilor, la care participă 500 de delegaţi reprezentând aproximativ 250 000 de soldaţi aflaţi pe toate fronturile şi în toate armatele ruseşti (câte doi soldaţi şi un ofiţer pentru fiecare companie). [2] Apogeul Congresului s-a produs în şedinţa din 24 octombrie, când congresul proclamă, într-un mare entuziasm, autonomia provinicială şi politică a Basarabiei, şi crearea Sfatului Ţării, în care vor intra 120 de deputaţi.[3] La 25 octombrie 1917,  guvernul provizoriu al Rusiei cade sub lovitura de stat a bolşevicilor. La 2 decembrie 1917, Sfatul Ţării ia hotărârea prin care Basarabia se proclamă Republica Democratică Moldovenească în componenţa Republicii Federative Democratice Ruseşti. Dar situaţia politică din nou se schimbă: la 2 ianuarie 1918, Ucraina  se proclamă stat independent, logica lucrurilor ar fi urmat să atragă, de asemenea, independenţa Republicii Moldoveneşti. La 24 ianuarie, după numeroase discuţii, Sfatul Ţării proclamă independenţa cu unanimitate de voturi, inclusiv cele ale tuturor naţionalităţilor.

Dar principiul autodeterminării nu a condus numai la separarea de Rusia şi la independenţă. O ţară a cărei soartă a fost, timp de secole , legată de cea a poporului român, o ţară de acelaşi sânge, cu aceeaşi limbă, cu aceleaşi tradiţii culturale, smulsă prin constrângere din trupul României, nu putea să nu graviteze către masa poporului român. Astfel încât, la 27 martie 1918 Sfatul Ţării a declarat Unirea Republicii Democratice Moldoveneşti (Basarabia) cu România. Hotărârea a fost votată cu 86 voturi, 3 contra şi 36 de abţineri, 13 deputaţi fiind absenţi. Actul care consacra Unirea stipula:

În numele poporului Basarabiei, Sfatul Ţării declară: Republica Democratică Moldovenească (Basarabia), în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Dunăre, Marea Neagră şi vechile ei graniţe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută şi mai bine de ani din trupul vechii Moldove, în puterea dreptului istoric şi dreptului de neam, pe baza principiului că noroadele singure să-şi hotărască soarta lor de azi înainte şi pentru totdeauna se uneşte cu mama sa România.[4]

De aici încolo, timp de 22 de ani, Vărăvreuca avea să trăiască conform legilor statului român. Acest segment de timp (1918-1940) a constituit perioada interbelică, adică dintre cele două războaie mondiale din sec. XX.


[1] Arbore Z., Dicţionarul geografic al Basarabiei. Bucureşti, 1904. Ediţia a II-a din Chişinău, 2001, p. 99, apud V. Trofăilă, op. cit., p. 39.

[2] „Cuvânt Moldovenesc”, nr. 94 din 27 octombrie 1917 apud Ştefan Ciobanu, Basarabia. Populaţia, istoria, cultura, Ed. Ştiinţa, Chişinău 1992, p. 68.

[3] Ştefan Ciobanu, op. cit, idem.

[4] Ştefan Ciobanu, op. cit.,  pp. 70-72.



Primele reforme din perioada interbelică

După Unire, şcolile din Basarabia trec la predarea în limba română în baza alfabetului latin. La 18 aprilie 1918 este intrudusă, prin decret regal unitatea monetară românească – leul. Rata de schimb era : 1 rublă rusească = 1 leu 60 bani. La 15 octombrie 1918 este introdus drapelul de stat al României – tricolorul. La 1 octombrie 1918, organul executiv al Sfatului Ţării a iniţiat procesul de formare a prefecturilor şi subprefecturilor de judeţe şi numirea în posturi a prefecţilor şi subprefecţilor. Judeţul este împărţit în subprefecturi, alcătuite din mai multe voloste (plase). Floreşti devine centru de subprefectură, iar Vărvăreuca este inclusă în cadrul plasei Floreşti. Administrarea autonomă pentru Basarabia a fost abrogată prin hotărârea Sfatului Ţării care a anulat condiţiile din actul Unirii din 27 martie 1918, încheindu-şi astfel activitatea sa ca organ suprem legislativ. Treptat se statornicesc instituţiile române. Prefectura, subprefectura, jandarmeria, poliţia, poşta, telefonul, telegraful, drumurile de fier, vamele, paza graniţei trec treptat în sistemul de dirijare central.

Legea despre reforma agrară este promulgată la 2 decembrie 1918. Are loc exproprierea deplină a moşiilor statului, mănăstirilor din străinătate, marilor latifundiari. Proprietarilor sunt lăsate 100 de ha, iar mănăstirilor locale  – până la 50 ha de pământ. În judeţul Soroca au fost expropriate 645 de moşii. În proprietatea ţăranilor, intelectualilor de la sate, absolvenţilor şcolilor agricole „au trecut 165 042 ha de pământ la un număr de 51 230 locuitori din 236 sate”.[1] În Vărăvăreuca 218 locuitori primesc 847 ha din moşia boierească expropriată a lui Vladimir Acaţatov.


[1] Cardaş Agricola. Aspecte din reforma agrară basarabeană. Chişinău, 1924, p. 91 apud V. Trofăilă, op. cit., p. 42

Plasa Floreşti

La 9 august 1918, prefectul de Soroca Rădulescu-Dobrogeanu propune împărţirea judeţului în 5 plase: Climăuţi, Bădiceni, Năduşita, Floreşti şi Vascăuţi.

Plasă e un termen de provenienţă slavă şi înseamnă „fâşie”, „zonă”.[1] La 7 septembrie 1918 plasa Floreşti se formează doar în graniţele vechii voloste:

Floreşti- 2327 loc.

Cot-Mărculeşti-529 loc.

Băhrineşti-1547 loc.

Bobuleşti-585 loc.

Gvozdova-808 loc.

Ghindeşti-559 loc.

Gura Căinarului-1134 loc.

Gura Camencii-362 loc.

Lunga-761 loc.

Mărculeşti (sat)-2418 loc.

Prajila-A-226 loc.

Prajila-1992 loc.

Putineşti-1104 loc.

Răduleni-1113 loc.

Stârceni-100 loc.

Sevirova-745 loc.

Ţâra-498 loc.

Cenuşa-493 loc.

Alexandrovca-455 loc.

Alexeevca-619 loc

Vărvăreuca-1158 loc.

Ivanovca-393 loc

În anul 1925 este adoptată Legea cu privire la unificarea administrativă a României care se împărţea, din punct de vedere administrativ, în judeţe, iar judeţele în comune. Comunele erau de două tipuri: rurale şi urbane. Comuna rurală era alcătuită din unul sau câteva sate, având reşedinţă în unul dintre ele. Judeţul şi comuna aveau statut juridic. Plasa Floreşti se forma în componenţa a 6 comune: Floreşti, Gândeşti (Ghindeşti), Mărculeşti, Prajila, Răduleni şi Sevirova. Cuprindea 32 localităţi.[2] Astfel Vărăvăreuca intră în componenţa comunei urbane Floreşti. În 1926, subprefecturile au fost înlocuite cu preturi, iar subprefecţii – prin pretori.

Anul 1938 este marcat de adoptarea unei noi legi administrative, conform căreia este introdusă unitatea teritorial-administrativă ţinutul. Judeţele Bălţi şi Soroca, deci şi plasa Floreşti, sunt încadrate în ţinutul Prut, în care intrau şi 7 judeţe din partea dreaptă a râului.[3]


[1] ANRM. F: 2071, inv. 1, u.p. 4, f. 1. apud V. Trofăilă, op. cit., p.43

[2] Revista „Luminătorul”,  Chişinău. 1926, nr. 9, p. 8 apud V. Trofăilă, op. cit., p. 44

[3] V. Trofăilă, op. cit., pp.  43-45

Tranziţia spre o altă viaţă

În anul 1922, în Vărvăreuca, sat ce intra în componenţa comunei Floreşti, se înfiinţează cooperativa agricolă „Principele Carol”.[1]

La 27 noiembrie 1923, prefectul de Soroca, Vasile Săcară, semnează ordonanţa prin care, „având în vedere dispoziţiile prevăzute de legea pentru înfrânarea şi reprimarea speculei ilicite, publicată în Monitorul Oficial nr. 59 din 17 iulie 1923, ordonăm fixarea unor preţuri maximale cu începere de la 1 decembrie 1923:

Păsări:

Găină bucata – 25-35 lei

Raţa bucata – 20-30 lei

Curcan bucata – 70-90 lei

1 kg de carne

de porc – 15 lei

de vită – 10 lei

1 kg de:

ceapă uscată – 25 lei

cartofi – 10-15 lei

pâine albă – 7 lei

pâine neagră – 5 lei

ulei de floarea soarelui – 18-22 lei

ulei de cânepă – 25-30 lei

vin cal. I – 12 lei

vin cal. II – 10 lei

bere cu sticla – 4 lei

La bărbierie:

tuns – 4 lei

ras – 3 lei

La manufacturi, galanterii şi băcănii, se acordă un beneficiu de 20% la preţul indicat în factură.

Orice abatere de la prescripţiile  prezentei ordonanţe constituie o contravenţie care se va pedepsi cu amendă de la 10.000 până la 300.000 lei sau cu închisoare de la 15 zile până la o lună”[2]. În general oamneii dădeau dovadă de o mare grijă pentru cele sfinte. Ne-o demonstrează şi faptul că în iunie-septembrie obştea satului Vărvăreuca din comuna Floreşti a adunat 160.000 lei pentru reparaţia bisericii din localitate.[3]

Ce reprezenta comuna Vărăvăreuca în acest an? Despre aceasta ne informează Vasile Trofăilă în lucrarea „Judeţul Soroca. Monografie ilustrată”(1999): Localitatea Vărăvăreuca în anul 1923 cuprindea – cooperativa agricolă „Regele Carol I”, şcoala primară, biserica din piatră „Sf. Mihail”, poştă rurală, promărie, 2 cârciumi, sălaş de ţigani.


[1] ANRM, u. p. 576, f. 3.

[2] Idem, u.p. 578, f. 70 apud V. Trofăilă, op. cit., p. 47

[3] Idem, u.p. 41, f. 241. apud V. Trofăilă, op. cit. p. 47

Începuturi de democraţie

Până la Unire, autorităţile locale erau instalate prin numire. Conform Legii unificării administrative, urmau să fie alese consiliile comunale şi delegaţiile lor permanente.

Consiliul comunal, ca organ de conducere colectivă, era alcătuit din trei cincimi consilieri aleşi de toţi alegătorii comunei cu vot universal, egal, direct şi secret, obligatoriu, prin scrutin cu listă, până la două cincimi consilieri de drep, care erau, de regulă, preotul paroh, directorul şcolii sau un învăţător. Se alegeau şi supleanţi, chemaţi să completeze locurile vacante care se formau pe parcurs în consilii. Consiliul comunal se întrunea în mod obligatoriu, cel puţin, o dată în trimestru şi soluţiona problemele vitale de interes local.

Delegaţia permanentă comunală se alegea prin scrutin cu majoritatea absolută de voturi, se prezenta, în fond, ca un organ consultativ al primarului şi împreună cu el supraveghea serviciile comunale.

Figura principală în administraţia comunală rămânea primarul, care era ales de consiliul comunei. El convoca şi prezida şedinţele consiliului, supraveghea respectarea regulamentelor, numea şi elibera din serviciu funcţionarii comunali, executa deciziile consiliului comunal, elibera certificate, emitea ordonanţe, participa activ la formarea serviciilor comunale.

Notarul era agentul autorităţilor centrale în comună, avea grijă ca actele stării civile să fie întocmite conform legilor şi le contrasemna.

În cazul dizolvării consiliilor comunale se numeau de către prefectul judeţului comisii interimare, care dirijau viaţa comunelor până la alegerea noilor consilieri.


Recensământul din 1930

În anul 1930, denumirea localităţii este schimbată din Vărvăreuca în Vărvăreni. La 29 decembrie 1930 este efectuat un recensământ general al populaţiei României care ne prezintă date exacte. Atunci în Vărăvăreni s-au înregistrat 330 de gospodării şi 1407 de locuitori.

Organizarea comunală a fost perfecţionată prin deciziile de arondare a comunei din 1932, fiind desfiinţate comunele cu locuitori prea puţini şi venituri prea mici. La Floreşti a aderat s. Vărvăreni, iar în decembrie 1932 au avut loc alegeri locale pe liste de partid. Consiliul comunal a fost ales în componenţa a 17 consilieri: Ion Mărcăuţanu, Serghei Moldovanu, Vladimir Ciobanu, Pentelei Verejanu, Grigore Dolgoşei, Ghrigore Proşca, Iosif Frehtman, Simion Vizitiu, Ştefan Leşanu, Teofil Podgurschi, Năstase Margină, Ion Vranceanu, Dionisie T. Moldovanu (zis Mihail Moldovanu), Vasile T. Leşanu, Ştefan D. Ivanes şi David Magarici. Primar a devenit naţional-ţărănistul Mihail Geangu, ajutor de primar – Năstase Margină, membri ai delegaţiei permanente – Pentelei Verejanu şi Iosif Frehtman.[1]


[1] ANRM. F. 2071, inv. 1, u.p. 287, f. 6