Posts Tagged ‘romanism’

h1

Gala Internațională a Premiilor de Excelență „Demos T.N.”- ediția a VII-a 2016 (VIDEO)

Aprilie 30, 2017
h1

VICTOR ȚÎBRIGAN – CÂȘTIGĂTOR AL PREMIULUI DE EXCELENȚĂ „DEMOS T.N.” – EDIȚIA A VII-A 2016

Aprilie 5, 2017

 

Orașul de la poalele Cetății Neamțului, Târgu Neamț, a găzduit, în prima zi a lunii aprilie, Gala Internațională a Premiilor de Excelență „Demos T.N.”. Evenimentul, ajuns la cea de-a VII-a ediție, este o manifestare anuală dedicată personalităților și proiectelor care au obținut rezultate deosebite la nivel național și internațional, care își propune extinderea recunoașterii personalităților și a proiectelor cu impact constructiv asupra României.
Gala Internațională a Premiilor de Excelență „Demos T.N.” este organizată, încă de la debutul său, de Asociația „ProDemocrația Club” Târgu Neamț, promotor al valorilor democratice și al spiritului civic.
Acest eveniment poate fi un exemplu că avem democrație în România, că avem libertatea cuvântului, ne putem întâlni și putem da premii personalităților care s-au remarcat în cele 10 domenii de activitate pe care noi le premiem. În plus, evenimentul de astăzi (n.r. – 1 aprilie) înseamnă, în principal, un mod de a promova județul și, de ce nu, un mod de a interacționa cu alte persoane și, la nivelul administrației publice locale, de a găsi proiecte comune; mai ales pentru că avem invitați și din Republica Moldova. Sunt oportunități care trebuiesc valorificate în binele județului și al comunității nemțene în general”, a declarat prof. Emanuel Bălan, președintele asociației.

Printre câștigătorii Premiilor „DEMOS T.N.” s-a numărat și directorul Muzeului Ostașului Român „Memoria” din R. Moldova (Basarabia), Victor Țîbrigan, căruia i s-a decernat Premiul Internațional de Excelență Spiritualitate & Românism – 2016, pentru promovarea valorilor și ideilor românismului în R. Moldova. Născut în comuna Vărvăreuca (fostul județ Soroca), Victor Țîbrigan și-a transformat casa într-un muzeu închinat ostașilor români, căzuți pe câmpul de luptă pentru întregirea țării.

În anul 2000, muzeul a luat naștere în Casa de cultură din centrul localității. Însă, după mai multe conflicte cu consiliul local din cauza denumirii și vectorului românesc, în 2004 muzeograful mută toate exponatele de acolo în casa unde locuiește, iar cu timpul o reamenajează într-un adevărat muzeu. Read the rest of this entry ?

h1

27 martie – Ziua Unirii Basarabiei marcată la Muzeul Ostașului Român „Memoria”

Martie 29, 2017

Flor TV | 27 martie 2017

Muzeul „Memoria” dedicat ostașilor români este cunoscut nu numai în satul natal – Vărvăreuca. În fiecare an, în luna martie, muzeul mereu are oaspeți datorită unei date însemnate – Unirea Basarabiei cu România. În acest an s-au împlinit 99 de ani de la acel eveniment.

Victor Țîbrigan, directorul muzeului „Memoria”: „Înaintașii noștri au făcut ceea ce așteptăm să facă și tânăra generație de azi. Ei au făcut Marea Unire și a fost foarte greu atunci, la fel ca și în această perioadă, când ne confruntăm cu mari greutăți în Moldova (Basarabia) noastră”.

Oficialii prezenți la eveniment au explicat elevilor însemnătatea zilei de 27 Martie, iar mai apoi, cu toții au făcut o excursie prin muzeu.

Vladimir Gutium, vicepreședintele raionului Florești: „Să credem cu toții că, în cel mai scurt timp, se va repara această greșeală istorică și neamul românesc va fi iarăși într-o țară mare și frumoasă, așa cum este dat de la Dumnezeu”.

Elevii au pregătit poezii patriotice și le-au recitat pentru toți oaspeții.

Oxana Rusu, profesoară: „După Unire, într-adevăr, România a demonstrat lumii întregi că se poate dezvolta pe o cale frumoasă, din toate punctele de vedere – social, economic, politic. Eu cred că suntem un sânge, un neam și avem aceleași tradiții, obiceiuri”.

Pentru unirea Basarabiei cu România, în anul 1918, au votat 86 de deputați din cei 135 de deputați prezenți. În România, această zi se marchează ca o sărbătoare națională. Acum câteva zile în urmă, Parlamentul României a adopta un proiect de lege cu privire la celebrarea aniversării acestui eveniment.

h1

Muzeul Ostașului Român „Memoria” din Vărvăreuca

Martie 29, 2017

Timpul.md | 10.09.2016

În majoritatea satelor mai mari şi mai mici din Republica Moldova, dar şi oraşe avem mii de complexe memoriale şi zeci de muzee care cinstesc gloria ostaşilor sovietici. Dar în ceea ce priveşte memoria ostaşilor care au luptat în armata română, care a fost compusă la fel din buneii şi străbuneii noştri, nu prea s-a făcut nimic. O excepţie frumoasă ar fi Muzeul Ostașului Român „Memoria” din satul Vărvăreuca, raionul Floreşti, fostul judeţ Soroca.

Muzeul amplasat în gospodăria lui Victor Țîbrigan este dedicat ostașilor români căzuți în lupte în ambele războaie mondiale, iar clădirea se deosebeşte prin troița instalată în faţa casei. Exponatele sunt amplasate în trei din cele patru odăi locative ale casei, iar în una locuieşte fondatorul muzeului. Bărbatul şi-a adus muzeul acasă după ce a fost impus să părăsească sediul din casa de cultură din sat.

O bună parte din exponatele de aici sunt cu specific militar, acestea sunt așezate pe bănci școlare. Copii ale documentelor istorice, fotografii, arme de luptă din Primul şi al Doilea Război Mondial, obiecte ale militarilor şi multe altele amintesc de operațiunile militare duse de armata română pentru eliberarea Basarabiei. O parte dintre obiecte au fost strânse pe înălțimea „Bortoasa” din preajma satului, unde în 1941 au avut loc operaţiuni militare şi în care au decedat 360 de militari români. În celelalte odăi ale muzeului improvizat găsim vestigii arheologice și exponate etnografice, unele dintre care au fost colecţionate de la oamenii din sat.

Râşnite, pluguri, icoane pictate, tablouri şi multe altele pot fi văzute la Vărvăreuca. Deşi acest muzeu este unul de amator, fără o inventariere și clasificare profesionistă, idea şi realizarea acesteia a fost salutată de mulţi vizitatori, mai ales că o instituţie muzeală profesionistă pe această nişă la noi lipseşte. Cu toate acestea, “casa-muzeu” este vizitată de mulţi dintre cei pentru care Prutul nu este hotar şi nici ocupaţia sovieticilor — eliberare.

h1

(Scrisoarea săptămânii) Nu vom uita ziua înălțătoare de 27 martie 1918

Martie 27, 2017

Timpul.md | 27.03.2017

A mai trecut un an și vor mai trece, dar nicicând nu vom uita ziua înălțătoare – ziua istorică de 27 martie 1918 când poporul basarabean a spus într-un glas „Vrem unirea cu Țara-Mamă – România”. În perioada cea mai grea când Europa era zbuciumată de conflicte și război, tot poporul român s-a unit la Marea Adunare de la Alba Iulia și a făcut Unirea României.

Au luat parte și moldo-basarabenii noștri. Am fost cu Țara-Mamă din 1918 până în 1940 când prin tratatul Ribbentrop-Molotov am fost iarăși ocupați de ruși până în prezent. Sperăm să vină ziua când vom fi uniți cu Țara-Mamă România.

La Marea Adunare a Unirii și-au adus aportul și înaintașii din raionul nostru Soroca, Constantin Stere din Ciripcău, Ion Codreanu din Ștefănești, Dumitru Carauș din Sevirva. În zilele noastre, să-i pomenim pe patrioții noștri care au făcut Marea Unire din 1918.

Poate dă Dumnezeu și vom fi iarăși uniți pentru un an când se împlinesc 100 de ani de la Marea Unire din 1918. Să avem și noi o viață mai bună, să nu mai trăim în sărăcie, având posibilitatea să primim o pensie de 3 mii de lei ca în România. Fiecare vom avea un loc de lucru. Nu se vor mai distruge familii. Tineretul se va întoarce acasă. Țara va fi reîntregită și păzită. Vom fi și noi o țară europeană, cu o viață ca în Europa, nu ca în Siberia rusească. Vom fi acasă și vom da un viitor tinerei generații. Așa să ne ajute Dumnezeu.

Pentru că se împlinesc 99 de ani de la Unire, la Muzeul Ostașului Român „Memoria” vom sărbători această zi. Muzeul se găsește în comuna Vărvăreni, raionul Florești, pe strada M. Eminescu. Vă așteptăm la ora 12:00 să vizitați muzeul nostru.

Victor Țibrigan,
directorul Muzeului Ostașului Român „Memoria”

h1

Muzeul „Memoria” sărbătorește Ziua Națională a României (1 decembrie 2016)

Decembrie 1, 2016

În fiecare an directorul Muzeului „Memoria” serbează Ziua Națională a României (1 Decembrie) pentru că muzeul este dedicat ostașilor români căzuți pe teritoriul Basarabiei și al raionului Florești (fostul județ Soroca). Directorul face tot posibilul ca muzeul să aibă cât mai mulți vizitatori.

Victor Țîbrigan, directorul Muzeului „Memoria”: „Aici, într-adevăr arătăm istoria adevărată. Aici la mine e muzeu unicat, de altfel e primul de acest fel din Basarabia. Muzeul prezintă elevilor istoria adevărată. Muzeul e format din patru compartimente: Camera Ostașului, Casa Mare, Compartimentul Istorie locală și națională precum și Camera creștină- e una deosebită deoarece conține o colecție impresionantă de icoane”. Read the rest of this entry ?

h1

APEL CĂTRE ROMÂNI! Salvați Muzeul ostașului român „Memoria” din Basarabia!

Noiembrie 8, 2015


Asociația „Memoria” – muzeul ostașului român din comuna Vărvăreuca, raionul Florești se adresează către românii de bună credință întru ajutorarea cu mijloace financiare, pentru reparația muzeului „Memoria” și înălțarea Crucii Memoriei – monument ce va fi ridicat în cinstea celor 360 ostași căzuți cu moarte de erou din diviziile 8, 13, 14 infanterie române (din Corpul 30 armată german) în perioada 13-14 iulie 1941 în zona localităților Florești, Vărvăreni, Movila Turcului, precum și a victimelor comunismului din localitatea Vărvăreuca (localnicii care au fost deportați de regimul sovietic în GULAG).

Crucea Memoriei va fi ridicată pe înălțimea Bortoasa, comuna Vărvăreuca, raionul Florești și va avea o înălțime de 10 m.

Menționăm că în scopul colectării ajutorului financiar s-a deschis pe numele lui Victor Țîbrigan la BC „Moldindconbank” SA, următorul cont:

Banca: BC „Moldindconbank” SA, sucursala Florești (R. Moldova)
Adresa băncii: str. 31 August 1989 nr. 10, or. Florești, 5001, R. Moldova
Contul bancar: 23112978997079 (EURO)
IBAN: MD64ML000023112978997079 (EURO)
SWIFT: MOLDMD2X341

Nu-l uitați pe cel căzut în război,
Lăsați-i din când în când un loc liber la masă,
Ca și cum ar fi viu între noi,
Ca și cum s-ar fi întors acasă

(Nichita Stănescu)

Contact:

Asociația Obștească „Memoria”

Muzeul Ostașului Român „Memoria” din Basarabia
Republica Moldova,
raionul Florești, comuna Vărvăreuca,
str. M. Eminescu nr. 56
Mob.: +373 681 384 18
E-mail: tibriganvictor@yahoo.com