Comunicare științifică: „Represiunile regimului sovietic asupra populației din Basarabia și Bucovina de Nord (1940-1941)”

În perioada 2o-21 noiembrie 2014, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) și Fundația Culturală „Memoria” au organizat la Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) conferința internațională „După 25 de ani. Istoriile și memoriile comunismului”.

Conferinţa și-a propus să analizeze trecutul comunist şi moştenirea lui post-comunistă într-un efort de a înţelege atât regimul ce a schimbat structural România şi Europa de Est cât şi consecinţele acestui fenomen pe termen lung. 25 de ani după căderea comunismului în Europa Centrală şi de Est, memoria şi istoria acestui regim rămân controversate. Pe de o parte, istoria comunismului în regiune stă sub semnul denunţării crimelor săvârşite de acest regim. Pe de altă parte, mai ales în unele cercuri intelectuale de stânga, se aduce în discuţie aşa-numita „modernitate a comunismului”.

În cadrul acestei conferințe a participat și dl. Nicolae Țîbrigan, asistent de cercetare în cadrul Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale al Academiei Române, cu comunicarea științifică: „Represiunile regimului sovietic asupra populaţiei din Basarabia şi Bucovina de Nord (1940-1941)” ce poate fi descărcată de AICI.

Grupul de rezistenţă antisovietică din Basarabia „Majadahonda” 1940-1941

 

 

Motto: „Aceleaşi mâini care ne-au pus odată cătuşele

erau acum întinse în semn de împăcare.

<<Nu! Nu dezgropaţi trecutul! De-o faci, îţi vei pierde un ochi>>.

Dar proverbul ne spune: Dacă uiţi trecutul, îţi pierzi ambii ochi”.

(Al. Soljeniţăn, „Arhipelagul Gulag”)

Despre faptele de vitejie săvârşite de membrii acestei organizaţii vorbesc în cartea „Osândiţi la nemurire” autorii Petru Bunacalea, profesor de limbă, literatură şi istorie română la Liceul Onisifor Ghibu din Orhei, şi Andrei Calcea, ziarist, fost participant la luptele din Transnistria din 1991-1992, decorat cu medalia Meritul Militar.

România nu-şi mai recunoaşte proprii eroi?!

„Erou este acela care şi-a dăruit viaţa

unui lucru mai important ca el însuşi.”

(Joseph Campbell)

Am ales acest citat pentru a încerca să definesc eroul, care este abordat şi analizat din diferite perspective. Şi totuşi, ce reprezintă un erou? Nu este el oare o persoană care se distinge prin vitejie şi prin curaj excepţional în războaie, prin abnegaţie deosebită în alte împrejurări grele ori în muncă? (definiţia DEX). Mă întreb acest lucru pentru a încerca a-mi răspunde de ce 8 tineri din Orhei, care şi-au dat viaţa pentru statul român, pentru libertate, dezrobirea Basarabiei de sub jugul bolşevic,  nu sunt recunoscuţi de Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor, încercând să-mi explic în acelaşi timp comportamentul funcţionarilor din această instituţie. Eroii pentru care militez au fost liceeni, un grup de luptători antisovietici cu numindu-se „Majadahonda”, care au plătit cu viaţa pentru curajul de care au dat dovadă arborând troicolorul pe instituţiile principale din Orhei în iarna anului 1940. Acum câteva zile, m-am prezentat la ONCE pentru depunerea unui dosar de cofinanţare pentru ridicarea unei Troiţe în curtea liceului unde aceşti tineri îşi făceau studiile, deoarece nici până în prezent nu se ştie locul înhumării lor după executare.